Social insurance

Declararea contribuţiilor de asigurări sociale pentru persoanele care desfăşoară activitate de zilier

În Monitorul Oficial din 15 iulie 2022 a fost publicată Legea nr. 160 din 7 iulie 2022 pentru modificarea unor acte normative fiind operate modificări  în Legea nr. 22/2018 privind executarea unor activităţi necalificate cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri (în continuare Legea nr. 22/2018) şi în Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale (în continuare Legea nr. 489/1999).

 

La aspectul ce ţine de asigurarea socială a zilierului, menţionăm că, din Legea   nr. 22/2018 a fost exclus art. 7 în care a fost stipulat că din veniturile obținute din activitatea necalificată cu caracter ocazional exercitată de zilier nu se calculează contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii. Zilierul are obligația de a se încadra în sistemul public de asigurări sociale obligatorii pe bază de contract individual, încheiat cu Casa Națională de Asigurări Sociale. Prin urmare, agenții economici (persoane fizice şi juridice în domeniul agriculturii) care au beneficiat de lucrări necalificate cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, până la situaţia de 15 iulie 2022, nu aveau obligaţia de a plăti contribuţii de asigurări sociale. Zilierul a fost obligat individual să se asigure în sistemul public prin încheierea unui  contract şi să achite suma prevăzută de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat în acele luni în care, a desfăşurat activitate necalificată cu caracter ocazional. Obligativitatea persoanelor fizice ce desfăşoară activitate de zilier de a se asigura individual în sistemul public de asigurări sociale a fost prevăzută şi la pct. 1.9 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999.

 

Menţionăm că, după 15 iulie 2022,  pct. 1.9 din Anexa nr. 1 a fost expus într-o nouă redacţie care prevede că, beneficiarii - pentru persoanele fizice care exercită activități în calitate de zilieri în temeiul Legii nr. 22/2018, cu excepția pensionarilor, persoanelor cu dizabilități, precum şi a persoanelor care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct.1.1-1.8 sunt obligați să calculeze contribuţia de asigurări sociale în mărime de 6% din remunerarea zilnică acordată zilierului. Termenul de plată a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii pentru zilier este lunar, până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune fiind reglementat de asemenea prin pct. 1.9 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 489/1999.

 

Reieşind din prevederile operate în Instrucţiunea cu privire la modul de completare a Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21), în Anexa nr. 2 la Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 94/2020, modificată prin pct. 3 al Ordinului nr. 86/2022 este menţionat că, în rândul 1.7 „Beneficiarii – pentru persoanele fizice care exercită activități în calitate de zilieri, specificați la pct. 1.9 din anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999, conform tarifului de 6%” - se completează de către  beneficiarii de lucrări – întreprinderi sau organizații cu statut de persoană juridică ori fizică, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, pentru care zilierii exercită activități necalificate cu caracter ocazional în conformitate cu Legea nr. 22/2018, care la calcularea contribuțiilor de asigurări sociale aplică tariful în mărime de 6%. În col. 9 se declară baza de calcul a contribuției de asigurări sociale calculată lunar, care constituie suma totală a remunerației muncii calculate pentru fiecare persoană fizică care exercită activități în calitate de zilieri. În col.11 se declară suma contribuției de asigurări sociale determinată ca produsul dintre indicatorul din col.9 şi tariful de 6%, sumă datorată în mod obligatoriu de plătitorul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru perioada indicată în rubrica "Perioada fiscală".

 

De asemenea, pct. 4) la  ordinul nominalizat a fost expus în redacţie nouă „Clasificatorul categoriilor persoanelor asigurate” conform anexei nr.1, unde a fost adăugată o nouă categorie a persoanei asigurate predestinată declarării contribuţiilor de asigurări sociale calculate pentru zilieri în prima parte a tabelului nr. 2 a Dării de seamă IPC 21.

 

14912

PERSOANA, CARE EXERCITĂ  ACTIVITĂŢI ÎN CALITATE DE ZILIERI ÎN TEMEIUL LEGII NR.22/2018 PRIVIND EXECRCITAREA UNEI ACTIVITĂŢI NECALIFICATE CU CARACTER OCAZIŢIONAL DESFĂŞURATE DE ZILIEZI                                                                                                                                                         

6%

 

Astfel, beneficiarul este obligat să declare persoana fizică care desfăşoară activitate de zilier în prima parte a tabelului nr. 2 din Darea de seamă IPC 21 cu categoria persoanei asigurate 14912 cu suma contribuţiilor calculate şi perioada de activitate. Este important de menţionat că, la completarea tab. nr. 2 al Dării de seamă IPC 21 cu categoria 14912 este necesar a se ţine cont de specificul de activitate a zilierilor. Zilierul poate activa una şi mai multe zile pe parcursul lunii la unul şi acelaşi beneficiar sau la diferiţi beneficiari. În cazul în care zilierul activează mai multe zile consecutive, beneficiarul va declara aceste zile cu un singur rând.  Pentru situaţiile în care, pe parcursul unei luni, persoana a activat mai multe zile dar nu consecutive, beneficiarul va declara rânduri separate pentru fiecare perioadă.

 

Exemplu:

Pe parcursul lunii august 2022, zilierul a activat 12 zile: pe data de 5,10,11,12, 15,16,17,18,19, 22, 23, 24. În tab. nr. 2 din Darea de seamă IPC 21 beneficiarul va declara aceste zile după cum urmează:

05.08.22-05.08.22 cu categoria 14912 și suma bazei de calcul a contribuţiei de 165,68 lei;

10.08.22-12.08.22 cu categoria 14912 și suma bazei de calcul a contribuţiei de 497,04 lei;

15.08.22-19.08.22 cu categoria 14912 și suma bazei de calcul a contribuţiei de 828,40 lei;

22.08.22-24.08.22 cu categoria 14912 și suma bazei de calcul a contribuţiei de 497,04 lei;

 

Atenţionăm că, în cazurile în care zilierul lucrează pe parcursul a două săptămâni consecutive, nu se admite declararea cu o singură perioadă cu includerea zilelor de sâmbătă şi duminică dacă în aceste zile persoana nu a lucrat. Reieşind din exemplul expus mai sus, este incorect de a efectua următoarea înscriere:

15.08.22-24.08.22 cu categoria 14912 și suma bazei de calcul a contribuţiei de 1325,44 lei;

 

Zilele de sâmbătă şi duminică se declară doar dacă în aceste zile persoana a lucrat şi pentru ele se declară contribuţiile prevăzute de legislaţie.

Adiţional menţionăm că, potrivit prevederilor art. 4 alin. (6) al Legii nr. 22/2018, nici un zilier nu poate exercita activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă mai mare de 120 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic.

 

Pe lângă faptul că aceasta este o condiţie obligatorie de declarare a perioadelor de activitate a zilierului prevăzută în Instrucţiunea cu privire la modul de completare a Dării de seamă IPC 21, aceasta rezultă şi din specificul de activitate a zilierilor. Reieşind din prevederile Legii nr. 22/2018 la art. 9 alin. (2) este menţionat că, pentru activitatea exercitată, zilierul primește o remunerație care nu poate fi mai mică decât cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real calculat pentru o zi de muncă cu durata de 8 ore. 

 

Prin urmare, aceste persoane sunt remunerate zilnic, respectiv declararea perioadelor de activitate conform unei luni integrale similar persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă nu poate fi efectuată. Perioadele de activitate declarate de către beneficiarul de lucrări prestate de zilier prin intermediul Dării de seamă IPC 21 vor fi incluse în stagiul de cotizare la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă.

 

Menţionăm că, conform prevederilor pct. 1.9 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 la aspectul ce ţine de tipurile prestaţiilor de asigurări sociale de care pot beneficia zilierii, la achitarea de către beneficiar a contribuţiei de asigurări sociale pentru zilier conform tarifului de  6 %, zilierul va beneficia de pensia pentru limită de vârstă și ajutorul de deces. Prin urmare, zilierii nu sunt asiguraţi pentru dreptul la indemnizaţie de incapacitate temporară de muncă, indemnizaţii adresate familiilor cu copii şi alte tipuri de prestaţii de asigurări sociale.

 

Despre prezentarea Informaţiei IRM19 pentru zilieri

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1)¹ din Legea 489/1999 angajatorii, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, sunt obligaţi să prezinte, pe suport de hârtie sau utilizând metode automatizate de raportare electronică cu aplicarea semnăturii digitale, informaţia aferentă raporturilor de muncă pentru stabilirea drepturilor sociale şi medicale, potrivit formei şi modului aprobat de Ministerul Finanţelor, în termen de până la 10 zile lucrătoare de la data angajării sau modificării/încetării raporturilor de muncă, emiterii ordinului de acordare a concediului de îngrijire a copilului sau concediului paternal.

 

Astfel, pentru persoanele angajate, Informaţia IRM 19 se prezintă la data angajării sau modificării/încetării raporturilor de muncă. Cât priveşte zilierii, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) al Legii nr. 22/2018 prin derogare de la prevederile Codului muncii al Republicii Moldova  nr. 154/2003, zilierii pot exercita activităţi necalificate cu caracter ocazional, adică nu au statut de persoană angajată. Prin urmare, Informaţia IRM 19 pentru zilieri nu se prezintă.

 

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova

1423 views

The date of publishing:

26 September /2022 10:18

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat | Zilieri

Tags:

asigurare sociala | zilieri

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon