News

Digitalizarea economiei naționale: prioritățile pentru anul 2023

Prioritățile naționale incluse în Foaia de parcurs pentru digitalizarea economiei și comerțul electronic 2023 au fost prezentate ieri, 30 ianuarie, pe platforma Consiliului consultativ pentru digitalizarea economiei  (iConsiliu) din cadrul Consiliului Economic pe lângă prim-ministru.

 

După cum a menționat șeful secretariatului Consiliului Economic, Ion Lupan, documentul reprezintă un instrument de planificare, prin care comunitățile de afaceri și autoritățile pot coordona activitățile și resursele pentru realizarea obiectivului primoridial – tranziția către o economie digitală. Potrivit șefului secretariatului Consiliului Economic, rata de ralizare a acțiunilor incluse în Foaia de parcurs în 2022 este de 72%, din cele 80 de acțiuni incluse în document fiind realizate 41, parțial realizate sunt 14, încă 13 – în proces de implementare și alte 22 de acțiuni au statutul fără proges.

 

Totodată, Andrei Cușca, șeful Direcției societate informațională și economie digitală din cadrul Ministerului Economiei, a menționat că, imediat după aprobarea Startegiei naționale de digitalizarea economie pentru anii 2023-2030, urmează a fi elaborat un program național de digitalizare a economiei, ce va asigura continuitatea acțiunilor recente din domeniu. Totodat, urmează a fi aprobat în lectura a doua pachetul legislativ de stimulare a comerțului electronic (ce conține mai multe prevederi privind completarea legislației privind protecția consumatorilor în comerțul electronic, clarificarea regimului vânzărilor online a producție alcoolice și altor produse, eliminarea constrângerilor pentru protecția datelor cu caracter personal de către rețelele comerciale transaționale etc.).

 

Astfel, Foaia de parcurs pentru digitalizarea economiei și comerțului, actualizată pentru anul 2023, conține următoarele trei obiective:

 

  • Dezvoltarea interacțiunii la distanță cu autoritățile și promovarea serviciilor digitale pentru companii;
  • Dezvoltarea infrastructurii de comerț electronic;
  • Facilitarea procedurilor fiscale și vamale pentru dezvoltarea economiei digitale, e-comerțului și e-exporturilor.

 

Pentru realizarea acestora sunt preconizate o serie de acțiuni (repartizate în 11 blocuri), ce vizează: crearea platformei tehnologice universale pentru identificarea de la distanță a clienților; revizuirea procedurii de acordare a IDNP investitorilor străini; servicii de notarizare digitală pentru antreprenori, diasporă și investitorii străini; legalizarea muncii la distanță și clarificarea regimului salariului, taxelor, asigurărilor sociale și medicale, securității muncii, permiselor de ședere și de muncă; suport pentru dezvoltarea infrastructurii logistice eComerț, a serviciilor de aprovizionare pe platformele ZEL-urilor și platformelor industriale, stimularea pieței serviciilor de plată electronică, promovarea unui program de educație digitală și incluziune financiară, promovarea facturii electronice și a bonului fiscal electronic etc.

 

În același timp, în anul curent este preconizată și implementarea Contactless business – instrument de administrare online a afacerilor, inițiativă ce urmează a fi inclusă pe agenda ședinței secretarilor generali, obținând avizele din partea ministerelor.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1201 views

The date of publishing:

31 January /2023 08:09

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon