News
Casarea plantațiilor perene: proprietate publică și proprietate privată
Potrivit documentului, cele cinci condiții în care ar putea fi casate plantațiile perene proprietate publică se regăsesc expirarea termenului de funcționare utilă (determinat conform Catalogului mijloacelor fixe), încheierea termenului de testare a soiurilor noi de plante pe loturile de testare (conform Regulamentului privind testarea şi admiterea soiurilor în Catalogul soiurilor de plante), precum și în cazurile în care peste 50% din suprafața plantației constituie goluri, este vătămată de organisme dăunătoare, viruși sau deteriorată în urma calamităților naturale.
Altele două situații pentru casarea sau defrișarea respectivelor plantații sunt amplasarea acestora pe terenurile a căror destinație sau mod de folosință a fost schimbată și cazurile în exploatarea lor a devenit ineficientă din punct de vedere economic.
În ceea ce ține de plantațiile perene proprietate privată, procedura va fi simplificată. Respectiv, casarea și defrișarea vor fi efectuate în baza deciziei proprietarului, indiferent de motive, doar cu notificarea consiliilor locale prin declarația de defrișare. Totuși în cazurile în care înființarea plantației a fost subvenționată de către stat, iar durata de funcționare utilă a acesteia este mai mică de 1/3 sau deținătorul ce intenționează, pentru defrișarea plantațiilor, să depună cerere privind acordarea sprijinului financiar din FNDARM, vor fi aplicate proceduri similare celor stabilite pentru plantațiile proprietate publică.
Anexe la proiect sunt modele actului de defrișare, actului de casare, precum și declarația de defrișare.
Cu detalii vom reveni pe măsura promovării documentului.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
976 views
The date of publishing:
19 April /2022 07:58
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
plantații perene | casare | proiect HG | regulament
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.