News

Comerțul interior: precizarea termenului de plată pentru produsele agricole și alimentare

Termenul de plată pentru produsele agricole și alimentare furnizate se stabilește în contract prin negocieri și nu poate fi mai mare de 45 de zile calendaristice de la data furnizării produselor de către furnizor, cu excepții pentru produsele alimentare a căror dată limită de consum/dată a durabilității minimale este de până la 7 zile inclusiv (termenul de plată constituie 7 zile calendaristice din momentul recepționării produselor de către cumpărător) și pentru produsele cu dată limită de consum/durabilitate minimală între 8 și 30 de zile inclusiv, achitările pentru care sunt efectuate în 30 de zile calendaristice.
 
Modificările propuse de Ministerul Economiei la Legea nr. 231/210 cu privire la comerțul interior (Legea nr. 231/2010) au fost și examinate în cadrul ședinței secretarilor de stat.

 

Conform proiectului, termenele de plată expuse supra, în condițiile aprobării proiectului de către Parlament în redacția propusă, nu se vor aplica în cazul furnizării de produse agricole și alimentare către instituțiile de drept public din învățământ de nivelurile prevăzute la lit/ a) – f) din art. 12 al Codului educației; instituțiile medico-sanitare publice menționate la alin. (2) al art. 4 din Legea ocrotirii sănătății nr. 411/1995. Totodată, se propune ca încălcarea termenelor de plată stabilite să fie considerate practici comerciale neloiale interzise.

 

Normele din proiect vor intra în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării modificărilor ce urmează a fi aprobate, iar contractele (de furnizare, livrare etc.) incidente prevederilor revizuite încheiate înainte de data intrării în vigoare a acestora urmează a fi aduse în corespundere în termen de 12 luni de la data publicării legii.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

1062 views

The date of publishing:

03 February /2022 07:58

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

comerţ interior | termen de achitare | proiect de lege

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon