News

Compensația pentru transport va fi stopată pentru 5 ani la importul de către beneficiar a unui automobil

Structurile teritoriale de asistență socială, la solicitarea beneficiarilor de compensații, vor putea achita compensația pentru serviciile de transport la conturile de carduri bancare ale prestatorilor de servicii de plată. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune spre consultare proiectul pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1413/2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a compensației pentru serviciile de transport. Documentul are ca scop ajustarea prevederilor Regulamentului la prevederile actelor normative în vigoare, precum și la solicitările unor beneficiari de compensație/persoane cu dizabilități, care doresc să primească compensația la contul de card bancar, la care primesc pensia sau prestații sociale. Astfel, plata compensației va putea fi efectuată și de prestatorul de servicii, în prezent compensația fiind achitată de către Î.S. „Poşta Moldovei” conform listelor perfectate. În acest context, prestatorul de servicii va purta responsabilitate pentru corectitudinea stabilirii compensaţiilor, precum şi utilizarea mijloacelor bugetare alocate. Pct. 29 din Regulament indică cazurile în care persoana poate pierde dreptul la compensație, unul dintre ele fiind utilizarea facilităţilor fiscale şi vamale la importul unui mijloc de transport destinat pentru transportarea persoanelor cu dizabilităţi ale aparatului locomotor. Stoparea plăţii are loc pe baza copiei certificatului de înmatriculare a mijlocului de transport din trimestrul următor celui în care persoana a beneficiat de scutirea de drepturi de import și până la expirarea termenului de 7 ani. În acest sens, se propune racordarea termenului cu prevederile Legii nr. 304/2018 pentru modificarea unor acte legislative, conform căreia persoanele cu dizabilități locomotorii au dreptul de a beneficia de scutire de drepturi de import, odată la 5 ani, a unui mijloc de transport destinat transportării lor. Totodată, proiectul prevede excluderea condiției ca automobilul să fie reutilat sau donat. Proiectul poate fi consultat până la 3 aprilie 2019. Notă: Potrivit Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a compensaţiei pentru serviciile de transport, cuantumul acesteia constituie: 1) pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi copiii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani – 138 de lei; 2) pentru persoanele cu dizabilităţi accentuate – 69 de lei. 10. Mărimea compensaţiei pentru un trimestru în mun. Chişinău constituie: 1) pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi copiii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani – 360 de lei; 2) pentru persoanele cu dizabilităţi accentuate – 180 de lei. 11. Mărimea compensaţiei pentru un trimestru în mun. Bălţi constituie: 1) pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi copiii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani – 270 de lei; 2) pentru persoanele cu dizabilităţi accentuate – 135 de lei.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

2389 views

The date of publishing:

29 March /2019 08:01

Catalogul tematic

Noutăți | Persoana fizică

Tags:

compensatii | Transport | automobile | persoane cu dizabilitati | Proiect | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon