News

Digitalizarea economiei necesită modificări în 30 de legi

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a organizat audieri publice pe marginea pachetului de amendamente legislative pentru digitalizarea economiei. La eveniment au participat autorii documentului – Ministerul Economiei și Infrastructurii în comun cu reprezentanții Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM, autoritățile publice responsabile de domeniile de reglementare vizate în proiect, reprezentanți ai comunității de afaceri și deputați din Parlament.
 
În cadrul evenimentului au fost prezentate raționamentele necesității urgentării procesului de digitalizare a interacțiunilor dintre Guvern, Cetățean și Business, precum și soluții de ajustare corespunzătoare a cadrului legal existent. Astfel, autorii proiectului propun ajustări la 30 de legi, care să elimine o serie de restricții și impedimente.

 

Primul proces vizat ține de înregistrarea la distanță a afacerilor, inclusiv a modificărilor în actele de constituire, precum și alte aspecte legate de administrarea la distanță a afacerilor. În context pandemic, când deplasarea la instituțiile statului este restricționată, imposibilitatea de a face modificări la distanță în actele de constituire limitează grav activitatea economică. Astfel, soluția ar fi introducerea posibilității de interacțiune la distanță, fără prezența fizică a solicitantului la instituția de stat, prin utilizarea semnăturii și a documentelor electronice.

 

Cel de al doilea subiect din pachetul de digitalizare ține de imposibilitatea de a solicita și obține diverse documente în original, la distanță și în format electronic. Acum, pentru a obține documentul solicitat, inclusiv on-line, trebuie să mergi fizic la ghișeu, or, pe timp de pandemie acest lucru devine problematic. Proiectul de lege prevede drept soluție, obligarea autorităților publice să utilizeze semnătura electronică și documentul electronic în aceste procese, în paralel cu metoda tradițională, pentru cei ce nu sunt gata tehnologic.

 

Prin această inițiativă legislativă, se mai propune elaborarea și promovarea amendamentelor care țin de domeniul protecției datelor cu caracter personal. Astăzi toți operatorii de date cu caracter personal (agenți economici, organizații, instituții de stat) sunt obligați să se notifice și înregistreze la Centrul Național de Protecție a Datelor cu Caracter Personal. În unele cazuri acest proces poate dura luni în șir. Un alt obstacol ține de obținerea consimțământului de la persoane fizice privind prelucrarea datelor cu caracter personal, aceasta are loc doar în două forme – pe hârtie semnată olograf sau electronic cu semnătura electronică avansată calificată. Autorii proiectului propun preluarea experienței europene în acest sens: diversificarea formelor de obținere a consimțământului de prelucrare a datelor personale, astfel permițând dezvoltarea tehnologiilor și a comerțului electronic.

 

Cel de al patrulea proces care complică activitatea economică la distanță ține de utilizarea semnăturii electronice avansate calificate  în raporturi de muncă. Legislația actuală nu stipulează clar că modificarea contractelor poate fi făcută cu semnătura electronică.  Angajatorul este obligat să înștiințeze sub semnătură angajatul despre oricare schimbare a relațiilor de muncă, ceea ce se interpretează că salariatul trebuie să primească un document în două exemplare pe care trebuie să le semneze olograf. Experții propun oferirea posibilității agenților economici și cetățenilor să utilizeze în stabilirea raporturilor de muncă și semnătura electronică, daca e cazul, iar aducerea la cunoștință să se facă prin mai multe metode care ar confirma recepționarea informației de către salariat.

În cadrul audierilor, reprezentanții autorităților vizate au susținut în mare parte inițiativa înaintată. În același timp, unele entități au o serie de propuneri și obiecții, care pot fi discutate pe platforma parlamentară, în procesul de promovare în Legislativ a proiectului.

 

La rândul lor deputații prezenți la ședința Comisiei Economie Buget și Finanțe au salutat și susținut plenar inițiativa înaintată, menționând că, cel mai probabil, pachetul legislativ de digitalizare a economiei va fi înregistrat ca inițiativă a deputaților, iar discuțiile pe marginea documentului vor continua, deja pe platformă parlamentară.

 

Amintim, pachetul de digitizare a economiei a fost elaborat de Executiv, cu suportul comunității de afaceri și a donatorilor, însă din cauza lipsei unui Guvern plenipotențiar, Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru a solicitat susținerea Comisiei parlamentare de profil în promovarea de mai departe a documentului.

 

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de proiectul Corporației Internaționale Financiare Reforma climatului investițional, finanțat de Agenția de Dezvoltare Internațională a Guvernului Suediei.


via | consecon.gov.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1018 views

The date of publishing:

07 April /2021 16:48

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

digitalizare | economia nationala | proiect de lege | Consiliul Economic | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon