News
Din Registrul de stat al persoanelor juridice sunt radiate încă 137 întreprinderi
-
nu au datorii la bugetul public național (confirmarea este obținută din Informația privind lipsa/existența datoriei la BPN din sistemul informațional automatizat al Serviciului Fiscal de Stat „Contul curent al contribuabilului”, prin intermediul platformei de interoperabilitate instituite de Guvern)
-
nu dețin mașini de casă și de control cu memorie fiscală
-
nu sunt fondatori ai unei alte persoane juridice şi nu au sucursale.
Totodată, în termen de 3 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei de iniţiere a procedurii de radiere, organul înregistrării de stat publică pe pagina sa oficială şi în MO al RM avizul cu privire la iniţierea procedurii cu indicarea datelor cu privire la modalitatea şi termenele de înaintare a cererilor atât de către persoanele ce urmează a fi radiate, cât și de către creditori sau alte persoane interesate, precum şi adresa la care acestea pot fi depuse (str. A.Pușkin,47, mun.Chișinău).
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1956 views
The date of publishing:
12 October /2020 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
exclusă | registru | persoane juridice | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.