News
ECC. Regulamente noi
În Monitorul Oficial din 15 martie a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 141 din 27 februarie 2019
cu privire la aplicarea echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor. Prin această hotărâre au fost aprobate
3 regulamente noi ce țin de aplicarea echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor:
Regulamentul cu privire la Registrul unic al echipamentelor de casă şi de control (ECC); Regulamentul cu privire la Comisia interdepartamentală pentru echipamentele de casă și de control și Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă și de control pentru efectuarea decontărilor în numerar sau prin alt instrument de plată.
Astfel, în primul regulament sunt stabilite formele, funcțiile, cerințele pentru echipamentele destinate înregistrării operațiunilor de casă în numerar sau prin alt instrument de plată, precum și mecanismul de aprobare a ECC utilizate pe teritoriul Republicii Moldova.
Regulamentul prevede că principalele funcții ale echipamentelor constau în înregistrarea operațiunilor de casă, păstrarea, imprimarea, criptarea și transmiterea către SFS a informației gestionate, formarea documentului de plată în format electronic sau emiterea pe hârtie, asigurarea protecției algoritmilor de lucru și a datelor de modificare nesancționată.
Regulamentul descrie și modalitatea includerii ECC în Registrul unic. Astfel, în Registru se includ echipamentele de casă și de control care sunt produse, importate sau se elaborează în Republica Moldova, fiind incluse, separat, ECC şi fiecare modificație a acestuia. Totodată, documentul prevede cerințe obligatorii privind plasarea pe piață a ECC. Furnizorul este obligat să asigure posibilitatea utilizării echipamentelor pe perioada normală de funcţionare, care nu poate fi mai mică de 5 ani, să asigure reparaţia şi deservirea tehnică a acestora, precum şi să asigure piese de schimb şi componente în volumul şi sortimentul necesar.
Regulamentul cu privire la Comisia interdepartamentală pentru echipamentele de casă și de control stabilește atribuțiile, drepturile și obligaţiile comisiei. Aceasta este un organ ce coordonează acţiunile privind implementarea şi exploatarea ECC în domeniul decontărilor băneşti în numerar sau prin alt instrument de plată.
Potrivit Regulamentului, sarcinile principale ale Comisiei sunt: stabilirea ECC, admise pentru utilizare pe teritoriul RM, soluţionarea problemelor legate de implementarea, utilizarea echipamentelor de casă și de control și crearea Registrului unic al echipamentelor de casă și de control.
Al treilea regulament stabilește principiile generale de utilizare și exploatare a respectivelor echipamente.
Acesta prevede că, la sfârșitul anului de gestiune, după înscrierea în Registrul MCC a datelor din ultimul raportul de închidere zilnică, va urma înscrierea de totalizare conform raportului periodic anual din memoria fiscală a mașinii de casă și de control/imprimantei fiscal, ținând cont de corectările efectuate pe parcursul anului de gestiune, care, sub mențiunea „Verificat”, se confirmă prin semnătura persoanei responsabile, indicându-se data înscrierii.
Totodată, la efectuarea decontărilor băneşti în numerar sau prin alt instrument de plată pentru operaţiunile economice cu plătitorii, contribuabilii sunt obligaţi să utilizeze ECC, eliberând plătitorilor bonurile de casă sau documentele fiscale emise de acesta sau să le transmită în formă electronica. Această obligativitate se extinde asupra tuturor unităţilor structurale (oficiu, magazin, secţie, depozit, unitate comercială, automat pentru vânzări, terminal cash-in, aparat de schimb valutar, unitate de prestări servicii, inclusiv unitate de transport-taxi etc.).
O altă prevedere se referă la verificarea neconformităților în cazul în care suma reală a încasărilor diferă de sumele imprimate pe banda de control, de datele de totalizare din Raportul de închidere zilnică de cele înscrise în partea întâia a Registrului MCC/IF. În acest caz, responsabilul de activitatea financiară a întreprinderii, împreună cu casierul, sunt obligați să clarifice cauza divergenței și lipsurile sau surplusurile bănești se le fixeze în Registru, efectuând o înscriere specială.
În baza rezultatelor controlului, administrația întreprinderii, în caz de lipsă a mijloacelor bănești, ia măsuri pentru încasarea acestor sume de la persoanele vinovate, iar în cazul constatării surplusurilor de mijloace bănești – să le treacă la venituri în evidență pe seama rezultatelor activității economice.
De asemenea, hotărârea conține și lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea ECC. Aceasta prevede 19 activități, printre care: comercializarea obiectelor de cult religios şi a literaturii religioase, ritualurile şi ceremoniile efectuate de către organizaţiile religioase în locaşurile de cult, comercializarea ziarelor, revistelor, biletelor de loterie, prestarea serviciilor de către avocaţi, asigurarea alimentaţiei elevilor şi personalului din instituţiile de învăţământ primar şi secundar general pe durata anului de studii, încasarea amenzii la locul constatării contravenţiei cu eliberarea chitanţei etc.
Notă: SFS va fi deținătorul Registrului unic al ECC, care va include Registrul mașinilor de casă și de control și imprimantelor fiscal și Registrul sistemelor informatice, ce includ dispozitive electronice destinate pentru înregistrarea operațiunilor de casă, fără imprimante fiscale.
3583 views
The date of publishing:
18 March /2019 08:01
Catalogul tematic
Noutăți | Maşini de casă şi control
Tags:
MCC | registru | comisie interdepartamentala | SFS | ECC | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.