News
Facilitarea accesului la măsurile de ocupare a forței de muncă
Procedurile privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă ar putea fi modificate. Autoritățile propun pentru consultare publică proiectul hotărârii Executivului cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1276/2018.
Astfel, va fi prevăzută a nouă procedură – de subvenționare a cheltuielilor de transport pentru persoanele cu dizabilități accentuate sau severe din rândul șomerilor care se angajează în câmpul muncii. Această subvenție se va acorda pentru acoperirea cheltuielilor de transport a persoanelor menționate, care se angajează pe o perioadă nedeterminată sau determinată la un loc de muncă propus de
Pentru acordarea subvenției, potențialul beneficiar va depune la subdiviziunea ANOFM cererea privind acordarea subvenției în termen de 1 lună de la data angajării în câmpul muncii, dar nu mai târziu de ultima zi a lunii calendaristice în care a avut loc angajarea. Subvenția va fi determinată după o formulă stabilită și se va achita până la data de 15 a lunii imediat următoare în care beneficiarul a fost angajat și/sau a prestat activitatea de muncă.
În cazul în care persoana cu dizabilități severe sau accentuate a identificat individual un loc de muncă, aceasta va beneficia de subvenție cu condiția că anterior datei angajării a fost înregistrată cu statut de șomer la una dintre subdiviziunile teritoriale.
Este important de menționat că subvenția nu se va acorda persoanelor cu dizabilități care beneficiază de transport gratuit asigurat de angajatori sau cărora le sunt compensate cheltuielile de transport pentru deplasare din localitățile în care locuiesc efectiv în localitățile unde se află locurile de muncă la care au fost angajați, dacă se angajează în cadrul aceleiași unități la care au activat în ultimele 6 luni calendaristice sau dacă nu prezintă toate actele necesare.
În același timp, se propun modificări și la procedura de stimulare a mobilității forței de muncă. Astfel, șomerul, care acceptă locul de muncă propus de subdiviziunea teritorială a ANOFM și se angajează cu contract individual de muncă într-o altă localitate decât localitatea unde locuiește, va beneficia de o indemnizație unică de încadrare, egală cu un salariu mediu lunar pe economie pentru anul precedent. La momentul de față legea prevede acordarea indemnizației în cazul în care șomerul se angajează la o distanță mai mare de 20 km de localitatea sa.
Proiectul vine cu propunerea de majorarea până la 80%, dar nu mai mult de 50% din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent, a cuantumului subvenției neimpozitabile acordată angajatorilor care angajează cu contract de muncă categorii de cetățeni supuse riscului de excluziune socială (persoanele cu dizabilități, persoanele cu vârstă de 50 de ani), care la moment se achită în cuantum de 30% din salariul mediu pe economie pentru anul precedent. Această subvenție se va acorda lunar, inclusiv pentru lunile în care persoana angajată se află în concediu medical, concediu plătit sau concediu din cont propriu, pe un termen care nu depășește 60 zile calendaristice consecutive în perioada de 6 luni preconizată pentru plata subvenției.
La procedura de acordare a subvențiilor pentru crearea/adaptarea locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități se propune ca angajatorul să poată solicita acoperirea cheltuielilor de remunerare a personalului de suport la locul de muncă. Personalul de suport se angajează sau se stabilește din rândul angajaților existenți pentru sprijinirea persoanei cu dizabilități în realizarea atribuțiilor la locul de muncă pe o perioadă determinată, ținându-se cont de capacitățile persoanei cu dizabilități. Cuantumul maxim al subvenției va fi egal cu 10 salarii medii lunare pe economie pentru anul precedent pentru fiecare loc de muncă.
Nu se compensează angajatorului cheltuielile legate de personalul de suport în cazul în care persoana cu dizabilități beneficiază de asistent personal sau servicii de angajare asistată.
Amintim, HG nr. 1276/2018 stabilește la moment 13 proceduri privind accesul la măsurilor de ocupare a forței de muncă, printre care: de formare profesională a șomerilor prin cursuri de calificare, recalificare, perfecționare și specializare; de instruire la locul de muncă în cadrul unității; de desfășurare a stagiului profesional; de susținere a proiectelor de inițiative locale etc.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM)
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1026 views
The date of publishing:
07 April /2022 07:58
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
forţa de muncă | subvenționare
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.