News

Guvernul a aprobat modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2017

În Monitorul Oficial, nr. 364-370 din 20 octombrie curent, a fost publicată Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea proiectului de lege de modificare și completare a Legii bugetului de stat pentru anul 2017. Potrivit acesteia, veniturile vor fi majorate cu 541698,3 mii lei — de la suma aprobată de 33225042,4 mii lei, la 33766740,7 mii lei, iar cheltuielile se vor majora cu 416292,3 mii lei, — de la 37380648,4 mii lei, la 37796940,7 mii lei. În același timp, deficitul, aprobat în sumă de 4155606,2 mii lei va fi redus până la 4030200,0 mii lei sau cu 125406,2 mii lei. Vor fi reduse şi transferurile la bugetul asigurărilor sociale, de la 6105204,9 mii lei, la 6023457,0 mii lei, iar plata cotizațiilor în organizațiile internaționale al căror membru este Republica Moldova, care este aprobată în sumă de 119974,3 mii lei va crește și va constitui 129974,3 mii lei. Documentul mai prevede și majorarea Fondului de rezervă și a Fondului de intervenție ale Guvernului. Astfel, Fondul de rezervă, care este 50 mil. lei, va crește cu 25 mil. lei și va constitui 75 mil. lei, iar Fondul de intervenţie, în sumă de 20 mil. lei, va ajunge la 50 mil. lei. Pe de altă parte, din bugetul de stat pentru anul 2017 se exclude stimularea investițiilor pentru dezvoltare regională prin crearea locurilor noi de muncă în sumă de 20 mil. lei. Totodată, bugetul de stat va mai fi completat cu o componentă ce se referă la finanțarea acțiunilor de desfășurare a campaniei de informare publică în cadrul Procedurii de verificare a datelor din registrele deținătorilor de valori mobiliare aferente instituțiilor financiare și societăților de asigurări. Aceasta va fi în sumă de 6219,3 mii lei și se va executa pe măsura prezentării documentelor justificative de către Comisia Națională a Pieței Financiare. Potrivit Hotărârii, vor fi micşorate defalcările la fondul rutier. În acest sens, se prevede ca defalcările la fondul rutier din volumul total al accizelor la produsele petroliere, cu excepția gazului lichefiat, să nu depășească 44,14%, în prezent, acestea nu depășesc 49,84 %. Documentul a fost elaborat în scopul ajustării indicatorilor bugetari la venituri și cheltuieli, reieșind din executarea bugetului în perioada precedentă și estimările executării scontate până la finele anului bugetar, precum și pentru revizuirea și prioritizarea programelor de cheltuieli. În cadrul şedinţei Guvernului din 5 octombrie curent, când a fost susţinut proiectul de cabinetul de miniştri, ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu a anunțat că, în comparaţie cu veniturile bugetului de stat aprobat, estimările scontate pentru anul curent denotă o creștere de 541,7 mil. lei. Potrivit lui, scenariul scontat pentru anul 2017 prevede că veniturile și cheltuielile bugetului public național se majorează cu 1,263 mld. lei și respectiv cu 1,18 mld. lei, iar deficitul bugetar se reduce cu 125,4 mil. lei.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

2065 views

The date of publishing:

23 October /2017 11:34

Catalogul tematic

Noutăți | Legi ale Republicii Moldova

Tags:

bugetul de stat | modificare legislativa | venituri la buget | cheltuieli | fondul rutier | asigurare sociala | guvern Moldova

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon