News

Impozitul pe venit. Întrebări și răspunsuri

La transferarea sumelor pentru prejudiciu cauzat ca urmare unei acţiuni ilegale, precum şi compensaţiile pagubelor morale, se consideră surse de venit impozabile? În conformitate cu prevederile lit.d3 si z3 al art.20 din Codul fiscal sumele primite de către persoane fizice şi juridice ca despăgubire pentru prejudiciul ce le-a fost cauzat ca urmare a unei acţiuni ilegale (inacţiuni), precum şi compensaţiile pagubelor morale sunt surse de venit neimpozabile. Astfel, în cazul în care sumele achitate în baza hotărârii instanţei de judecată cad sub incidenţa prevederilor articolului nominalizat, acestea nu vor fi impuse impozitării. Întreprinderea urmează să achite lucrătorului o despăgubire ca urmare a unui accident de muncă. În cazul dat, urmează de a reţine un impozit la sursa de plată? În conformitate cu prevederile art. 20 lit. b) din Codul fiscal, despăgubirile primite de salariaţi ori de moştenitorii legali, conform legislaţiei, în urma unui accident de muncă sau în urma unei boli profesionale, se consideră ca surse de venit neimpozabile. Astfel, la achitarea despăgubirii, ca urmare a unui accident de muncă, nu se va reţine impozit la sursa de plată. Urmează de a reţine impozit la sursa de plată din indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi din plăţile pentru concediu de maternitate? Conform prevederilor art. 20 lit. a) din Codul fiscal, anuităţile sub formă de drepturi de asigurări sociale achitate din bugetul asigurărilor sociale de stat sunt stabilite ca surse de venit neimpozabile.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1684 views

The date of publishing:

13 March /2019 08:00

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Legislație fiscală | Persoana fizică | Persoană juridică | Noutăți fiscale

Tags:

impozit pe venit | compensatii | Cod fiscal | persoane fizice | persoane juridice | pagube

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon