News

Inițiativele tinerilor vor fi susținute financiar

Pentru susținerea programelor raionale/municipale de granturi destinate organizațiilor de tineret și grupurilor de inițiativă ale tinerilor, în anul curent Ministerul Finanțelor va aloca autorităților administrației publice locale mijloace financiare în sumă de 1 mil. lei, prevăzute în bugetul de stat. Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la alocarea mijloacelor financiare a fost susținut pe data de 20 aprilie de Cabinetul e miniștri.
 
Conform proiectului, suma maximă acordată constituie 100 mii lei, cuantumul respectiv fiind alocat consiliilor raionale Anenii Noi, Cimișlia, Criuleni, Râșcani și Sângerei. Alte consilii raionale vor primi mijloace financiare cuprinse între 15-80 mii lei.

 

Programul este la a cea de a IV ediție și pentru anul curent și-au exprimat intenția de a dezvolta programe de granturi locale 17 APL de nivelul II din cele 21 care au încheiat acorduri de parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.

 

Menționăm, programul de granturi este desfășurat de fiecare autoritate publică local în parte în baza Regulamentului-cadru privind organizarea și desfășurarea programului pentru organizațiile de tineret și a concursului național/local de proiecte pentru grupurile de inițiativă ale tinerilor.

 

 Autoritățile selectate vor prezenta Ministrului Educației și Cercetării rapoartele privind rezultatele obținute în urma valorificării conform destinației a resurselor financiare repartizate, în conformitate cu prevederile acordurilor de parteneriat privind dezvoltarea centrelor de tineret.

 

Amintim, în anul 2021 pentru implementarea programelor respective au fost aprobate mijloace financiare în sumă de 960 mii lei.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

561 views

The date of publishing:

22 April /2022 07:56

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

inițiativele tinerilor | sustinere financiara | Hotarire de Guvern

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon