News

Învățământul dual, tot mai aproape de implementare

Regulamentul cu privire la organizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățămînt dual, ce stabilește modul de organizare şi desfăşurare a formării profesionale, a fost publicat în Monitorul Oficial din 26 ianuarie 2018. Reiterăm că învăţământul dual este o formă alternativă de organizare a învățământului profesional tehnic, ce presupune instruirea în cadrul unei instituții de învățământ profesional tehnic și al unui agent economic, cu utilizarea mijloacelor acestora în scopul obținerii cunoștințelor, deprinderilor și competențelor pentru înalte calificări profesionale. Regulamentul prevede că procesul de organizare, desfășurare și monitorizare a învățământului dual va fi stabilit de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, iar activitatea de suport și monitorizare va fi asigurată de Camera de Comerț și Industrie. Cum va fi organizat învățământul dual? Învățământul dual va funcționa în baza acordului de cooperare încheiat între instituţia de învăţământ profesional tehnic şi agentul economic sau între instituţia de învăţământ profesional tehnic, centrele de formare profesională şi agenții economici, după caz. Pentru a fi încadrat în învățământul dual, elevul va semna cu agentul economic un contract de ucenicie. Timpul necesar pregătirii de profil a elevului în cadrul instituției de învățământ profesional tehnic și în cadrul agentului economic va fi inclus în programul de lucru. Care sunt atribuțiile agentului economic în procesul învățământului dual? Potrivit documentului, agentul oferă instruirea de profil a ucenicilor pentru a asigura atingerea obiectivelor formării profesionale şi obținerea competențelor necesare meseriei sau specialității. Acesta este obligat să respecte planul de instruire şi să asigure toate condițiile necesare procesului de studiu. Tot agentul economic numește o persoană calificată pentru a exercita funcția de maistru-instructor în producție și pune la dispoziția ucenicilor, în mod gratuit, toate materialele necesare pentru instruirea practică, în special unelte şi materiale consumabile. Agentul economic mai asigură ucenicilor, după posibilitate, cazare, transport și hrană, cu titlu gratuit, informează instituția de învățământ profesional tehnic despre evoluția și modul de realizare a programului de instruire practică a ucenicului precum și prezintă, la solicitarea Camerei de Comerț și Industrie, un raport cu referire la ucenicii care realizează instruirea la el. Ce se întâmplă dacă agentul economic se lichidează? Potrivit Regulamentului, în cazul încetării contractului de ucenicie în legătură cu lichidarea agentului ori reducerea numărului sau statului de personal din cadrul acestuia, agentul economic emite, cu 2 luni înainte, un ordin cu privire la preavizarea, contra semnătură, a ucenicului și informarea instituției de învățământ profesional tehnic. Finanțarea învățământului dual Finanțarea învățămîntului dual va fi asigurată din bugetul de stat sau din alte surse pentru componentele de formare profesională ce îi revin instituției de învățământ profesional tehnic, iar din sursele agentului economic - pentru componentele de formare profesională ce îi revin acestuia. Instituția de învățământ, în baza surselor de finanțare oferite în conformitate cu prevederile Codului educației, achită ucenicului bursa lunară și îi asigură condițiile necesare pentru formarea profesională. Cheltuielile agentului economic legate de organizarea și realizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățământ dual sunt deductibile. Învățământul dual în lume În țara vecină – România, cadrul legal privind organizarea și funcționarea învățământului profesional dual a fost completat în noiembrie 2016. Acesta prevede că durata studiilor pentru învățământul dual va fi de 3 ani și permite accesul la o gamă extinsă de oportunități de formare profesională de calitate. Mai târziu au fost introduse modificări ce au permis ca, din anul școlar 2017-2018, să aibă acces la programe de pregătire profesională de tip dual, prin unităţile de învăţământ de stat, în mod gratuit, și persoanele în vârstă de maximum 26 de ani, care au întrerupt studiile. În România sunt acordate facilități fiscale operatorilor economici interesați de programe de calificare profesională. Prin modificarea Codului fiscal au fost introduse prevederi privind deducerea cheltuielilor efectuate de agenții economici cu pregătirea teoretică sau practică a elevilor care urmează orice formă de școlarizare sau perfecționare într-un cadru instituționalizat. Învăţământul dual din Germania este considerat cel mai bine dezvoltat din lume, acesta durează 3 ani şi începe după ce elevii termină 10 ani de învăţământ obligatoriu. Conform datelor, în anul 2016, aproximativ 1,4 mil. de elevi germani au fost instruiți în peste 300 de meserii, iar circa 50% dintre germani au finalizat cu succes un program de cooperare duală. În această țară se înregistrează o rată înaltă de angajare în câmpul muncii - 95% dintre absolvenții sistemului de învățământ dual sunt angajați cu succes, în timp ce pentru persoanele din afara învățământului profesional acest indice este de doar 80 %. Totodată, 450 mii din 2,1 mil. de companii asigură instruire duală, ceea ce reprezintă peste 20 %, iar circa 500 mii de elevi noi sunt instruiți în fiecare an. În Germania se atestă un nivel mai mic al șomajului în rândurile tinerilor, fiind cea mai scăzută rată a șomajului în rândul tinerilor din UE, iar un rol important în acest sens îl au oportunitățile oferite de învățământul dual. Germanii promovează acest timp de învățământ în mai multe țări, inclusiv Republica Moldova. Subiectul dezvoltării învățământului dual a fost discutat și în cadrul ședințelor grupurilor de lucru ale Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, fiind analizate principalele probleme cu care se confruntă mediul de afaceri în implementarea acestui tip de învățământ.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova | Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei

1976 views

The date of publishing:

29 January /2018 08:05

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

invatamint dual | regulament | CCI | Moldova | germania | deducere

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon