News

Ministerul Finanțelor: realizări și provocări

Veniturile bugetului public național pentru anul 2019 au constituit 62,9 mld. lei, cu 8,5% mai mult decât în anul 2018. Încasările din accize au crescut cu 9%, cele din TVA – cu 8%, veniturile din primele de asigurare medicală – cu 16%, iar veniturile proprii ale bugetului asigurărilor sociale de stat au sporit cu 5% în pofida reducerii cotelor acestora de la 23 la 18%. Totodată, colectările din impozitul pe venit au rămas la nivelul anului 2018 în condițiile în care, la 1 octombrie 2018, a fost pusă în aplicare reforma fiscală prin care s-a dublat scutirea personală și s-a diminuat cota impozitului pe venit de la 18 la 12%. Datele au fost prezentate astăzi în cadrul ședinței lărgite a Colegiului Ministerului Finanțelor, fiind trecute în revistă realizările ministerului și ale instituțiilor din subordine pentru anul 2019, precum și prioritățile stabilite pentru anul curent. La ședință a participat și prim-ministrul Ion Chicu, care a menționat că astfel de ședințe vor fi organizate în următoarele săptămâni și în cadrul celorlalte ministere, pentru a informa societatea despre starea reală a lucrurilor. Totodată, premierul a remarcat că, la 31 decembrie 2019, ponderea datoriei publice în PIB a scăzut cu 1,9% comparativ cu 31 decembrie 2018. Potrivit datelor prezentate de ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, cheltuielile BPN pentru anul 2019 au constituit 66 mld. lei, cu 10,7% mai mult decât un an mai devreme, dintre care 64% sunt cheltuieli pentru salarii și prestații sociale. În același timp, doar în luna ianuarie 2020, au fost încasate venituri în bugetele locale în sumă de 344,7 mil.lei, cu 17,8% mai mult decât în perioada similară din 2019, în BASS veniturile constituie 1,1 mld. lei (în creștere cu 21%), în FAOAM – 394 mil. lei (cu 15% mai mult), iar în bugetul de stat veniturile înregistrate în prima luna a anului curent constituie 1,4 mld. lei sau cu 7,1% mai mult decât în ianuarie 2019. Totodată, executarea bugetului național s-a încheiat cu un deficit de 3 mld. lei, ceea ce reprezintă 1,45% din PIB. Vicepremierul s-a referit și la rezultatele înregistrate în cadrul programelor și proiectelor desfășurate de minister, cum ar fi programul „Prima casă”. Astfel, au fost acordate compensații la peste 2000 beneficiari, iar suma totală a compensațiilor a constituit 8,4 mil. lei. Totodată, în anul 2019 ministerul a preluat funcția de coordonare a asistenței externe acordate țării noastre, devenind autoritatea națională pentru cooperare transfrontalieră și transnațională a proiectelor finanțate de UE. Un alt rezultat important este încheierea, pe parcursul anului 2019, prin intermediul sistemului mTender, a 28295 de contracte. După cum a anunțat Serghei Pușcuța, de către Ministerul Finanțelor este asigurată salarizarea a circa 175 mii angajați din sectorul bugetar, iar prin intermediul sistemului trezorerial, în anul 2019, au fost procesate peste 6,3 mil. documente de plată. Ministerul deservește 8027 instituții bugetare. În același timp, după cum a menționat secretarul general de stat al Ministerului Finanțelor, Iuri Pașinschi, pentru anul 2020, ministerul și-a setat o serie de obiective și acțiuni, printre cele mai importante fiind:
  • extinderea Programului de compensarea a creditelor imobiliare accesate în afara Programului de stat „Prima casă”;
  • continuarea colaborării la nivel de promovare a reformelor în domeniul politicilor naționale cu FMI, Banca Mondială și alți parteneri de dezvoltare;
  • achitarea în termen și integral a salariilor angajaților din sectorul bugetar;
  • adoptarea, până la 31 iulie 2020, a politicii fiscale și vamale pentru anul 2021;
  • armonizarea legislației naționale fiscale în partea ce ține de accize și TVA;
  • aprobarea noului Cod vamal și a reglementărilor de punere în aplicare a acestuia;
  • schimbarea conceptului de salarizare în sectorul public prin orientarea spre salarizarea bazată pe performanță;
  • identificarea resurselor de finanțare pentru realizarea deplină a proiectelor de investiții capitale.
Directorul interimar al Serviciului Fiscal de Stat, Ludmila Botnari, a menționat că principalul angajament pe care și l-a asumat organul fiscal în anul 2019 a fost evoluția încasărilor la bugetul public național. Astfel, la BPN au fost acumulate venituri administrate de SFS, în sumă de 39,1 mld. lei, în creștere cu 6% față de anul 2018 și cu 19,6% mai mult decât în anul 2017. Planul anual de încasări la BPN a fost realizat la nivel de 100,2%. La situația din 31 decembrie 2019, au fost înregistrați 314 114 contribuabili care practică activitatea de întreprinzător, dintre care plătitori de TVA – 28194, gospodării țărănești – 133589, persoane fizice care practică activitate independentă – 1679, contribuabili mari – 600 etc. Totodată, veniturile administrate de Serviciul Vamal pentru anul 2019 au constituit 22,8 mld. lei, în creștere cu 6,9% față de indicatorul înregistrat în anul 2018. Cele mai multe venituri au fost obținute din TVA – circa 67,2% și accize – 25%. Totodată, din taxele vamale s-au colectat 5,2% și 2,3% – din proceduri vamale. După cum a menționat directorul instituției, Serghei Burduja, principalele acțiuni sunt îndreptate către simplificarea procedurilor vamale și acordarea mai multor beneficii agenților economici. Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), pe parcursul anului 2019, a pus accentul pe realizarea următoarelor 3 obiective: administrarea și mentenanța sistemelor informaționale și de comunicare ale Ministerului Finanțelor și instituțiilor subordonate, proiectarea și dezvoltarea soluțiilor noi și avansate, acordarea suportului informațional în domeniul contabilității în sectorul bugetar, serviciilor de producere și evidență a documentelor speciale, serviciilor de suport și asistență în domeniul vamal. Despre aceasta a vorbit directorul interimar al CTIF, Vitalie Coceban. Săptămâna viitoare, pe 11 februarie, o asemenea ședință cu prezentarea rezultatelor și a priorităților va avea loc în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Raportul de activitate al MF pentru anul 2019
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

1328 views

The date of publishing:

03 February /2020 14:57

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Ministerul Finanţelor | colegiu | Ion Chicu | Serghei Puşcuţa | Liudmila Botnari | Vitalie Coceban

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon