News

Noua lege a contabilității va fi pusă în aplicare din 1 ianuarie 2019

La 5 ianuarie 2018, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1-6 a fost publicată Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15 decembrie 2017 (în continuare - Legea nr.287). Aceasta stabilește cadrul normativ de bază, principiile și cerinţele generale şi mecanismul de reglementare în domeniul contabilităţii şi raportării financiare în Republica Moldova, termenul de punere în aplicare al căroar este 1 ianuarie 2019. Prevederile Legii nr.287 se vor răsfrânge asupra următoarelor tipuri de entități: a) persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare; b) autorităţilor/instituţiilor, cu excepţia autorităţilor/instituţiilor bugetare; c) reprezentanţelor permanente şi filialelor entităţilor nerezidente; d) organizaţiilor necomerciale şi reprezentanţelor entităţilor nerezidente; e) persoanelor fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia titularilor patentei de întreprinzător; f) persoanelor fizice care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei (notari, avocaţi, executori judecătoreşti, mediatori, administratori autorizaţi) şi birourilor înfiinţate de acestea. Este de menționat că, comparativ cu actuala Lege a contabilității nr.113/2007, în domeniul de aplicare au fost introduse reprezentatele permanente ale entităților nerezidente și persoanele fizice care desfășoară activitate independentă, ca urmare a modificării legislației fiscal. Totodată, au fost excluse instituțiile publice finanțate din buget, contabilitatea și raportarea financiară a cărora urmează a fi reglementată prin Legea finanțelor publice. În scopul ținerii contabilității și raportării financiare, entitățile sunt clasificate în întreprinderi micro, mici, mijlocii și mari, iar grupurile – în mici, mijlocii și mari, la baza clasificării fiind puse 3 criterii: veniturile din vânzări, totalul activelor și numărul mediu al salariaților. Respectiv, entitatea sau grupul este atribuit la o anumită categorie dacă, la data raportării, îndeplinește cel puțin două din cele trei criterii. Criteriile de clasificare nu vor fi aplicate reprezentanțelor entităților nerezidente, organizațiilor necomerciale, persoanelor fizice care desfășoară activitate de întreprinzător și activitate independentă, persoanelor fizice care desfășoară activitate profesională și birourilor înființate de acestea și entităților de interes public. O altă prevedere care a fost introdusă în Legea nr. 287 care nu se regăsește în Legea nr. 113/2007 este faptul că, în cazul în care documentele primare, cu excepţia documentelor primare cu regim special, sunt întocmite în formă electronică, semnătura nu constituie un element obligatoriu. În astfel de cazuri, modalitatea de identificare a persoanelor care au iniţiat, dispus şi/sau aprobat efectuarea faptelor economice respective trebuie să fie stabilită prin proceduri interne. Documentele primare cu regim special trebuie să fie întocmite conform formularelor tipizate şi se vor utiliza în cazul: a) înstrăinării activelor cu transmiterea dreptului de proprietate, cu excepţia valorilor mobiliare; b) prestării serviciilor, cu excepţia serviciilor financiare prestate de către instituţiile financiare, organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut; c) transportării activelor în afara entităţii fără transmiterea dreptului de proprietate; d) achiziţionării activelor şi serviciilor de locaţiune de la furnizori cetăţeni; e) transmiterii activelor în leasing, arendă, locaţiune sau cu drept de uzufruct. În funcție de categoria și necesitățile informaționale ale entităților care aplică Standardele Naționale de Contabilitate (în continuare – SNC), Legea prevede 3 seturi de situații financiare: situații financiare prescurtate, situații financiare simplificate și situații financiare complete. Astfel, entitățile micro vor ține contabilitatea în partidă dublă și vor întocmi situații financiare prescurtate conform SNC. Entitățile mici, reprezentanțele entităților nerezidente vor ține contabilitatea în partidă dublă și vor întocmi situații financiare simplificate conform SNC. Întreprinderile mijlocii și mari vor ține contabilitatea în partidă dublă și vor întocmi situații financiare complete conform SNC. Entitățile de interes public vor ține contabilitatea în partidă dublă şi vor întocmi situații financiare conform IFRS. Organizațiile necomerciale și reprezentanțele entităților nerezidente vor ține contabilitatea în partidă dublă și vor întocmi situații financiare conform indicațiilor metodice aprobate de Ministerul Finanțelor. Persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, până la înregistrarea acestora în calitate de plătitori ai TVA, persoanele fizice care desfășoară activitate independentă, persoanele fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției și birourile înființate de acestea țin contabilitatea în partidă simplă, în baza contabilității de casă, fără întocmirea situațiilor financiare, conform indicațiilor metodice aprobate de Ministerul Finanțelor. Entitatea care are obligația să țină contabilitatea în partidă simplă, este în drept să țină contabilitatea în partidă dublă; cea care este obligată să întocmească situații financiare prescurtate, va putea întocmi situații financiare simplificate sau complete. Agenților economici care sunt obligați să întocmească situații financiare simplificate li se oferă dreptul de a întocmi situații financiare complete. Entitățile micro, mici, mijlocii și mari vor putea ține contabilitatea și întocmi situații financiare în baza Standardelor Internaționale Raportare Financiară (în continuare – IFRS). Contabilul-şef sau altă persoana împuternicită de organizarea şi conducerea contabilităţii entităţii, cu excepţia celei de interes public, trebuie să deţină diplomă de studii superioare în domeniul economiei sau de studii profesionale tehnice postsecundare în domeniul economiei. Este de menționat că, comparativ cu Legea contabilității nr.113/2007, în Legea nr. 287/2017 a fost specificat expres că proprietarii entităţii au acces liber la informaţiile din documentele contabile la sediul entităţii.
author icon

Victoria Belous

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

16821 views

The date of publishing:

21 November /2018 11:00

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon