News

Proiectul legii deoffshorizării: estimări și provocări

Persoanele juridice fondate de subiecții din jurisdicțiile care nu respectă standardele internaționale de transparență, persoanele juridice în componența cărora figurează, direct sau indirect, una sau mai multe persoane (fondatori, asociați, acționari, beneficiari efectivi) înregistrate sau cu reședință în astfel de jurisdicții, persoanele juridice înregistrate în Republica Moldova în cazul în care cotele de participare în capitalul social aparțin persoanelor juridice înregistrate în jurisdicțiile care nu respectă standardele internaționale de transparență nu vor fi admise la participare la proceduri de privatizare, parteneriat public-privat, achiziții publice și concesiuni. Aceste prevederi sunt incluse în proiectul de lege privind modificarea legilor privind administrarea și deetatizarea proprietății publice; cu privire la parteneriatul public-privat; privind achizițiile publice; cu privire la concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii înaintat în calitate de inițiativă legislativă de un deputat în Parlament, fiind numit și proiectul legii deoffshorizării. Autorul susține că proiectul vine să ajusteze cadrul legislativ național în vederea asigurării implementării eficiente și comprehensive a angajamentelor asumate de RM în domeniul prevenirii spălării banilor și asigurării transparenței fondurilor. Pe parcursul ultimilor ani, Moldova a realizat mai multe obligații internaționale în domeniul prevenirii și combaterii unor activități infracționale cu caracter ostil, adoptând, inclusiv, Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Cu toate acestea, afirmă autorul proiectului, sectorul public a rămas expus unor grave riscuri de securitate din partea grupurilor infracționale locale și internaționale, ceea ce impune necesitatea adoptării unor norme și instrumente ce ar limita și constrânge acțiunile acestora prin intermediul jurisdicțiilor ce nu implementează standarde internaționale de transparență. Conform unui studiu al Global Financial Integrity, fluxurile financiare ilegale (în valoare monetară și de capital) doar în Moldova reprezintă circa $1,2 mld. anual. Suma totală a fluxurilor ilicite de capital estimate doar pentru ultimii 10 ani, au reprezentat $10 mld. Jumătate din valoarea fluxurilor ilegale reprezintă importurile subevaluate, realizate prin utilizarea companiilor aflate în jurisdicții offshore. Încă o schemă exploatată pe larg de către companiile care contractează autoritățile statului constă în supraevaluarea importurilor, ceea ce le permite să scoată ilegal din Moldova circa $350-400 mil. anual, afirmă autorul inițiativei legislative. Pentru a asigura implementarea cu succes a prevederilor proiectului elaborat, Guvernul urmează să aprobe metodologia de stabilire a jurisdicțiilor ce nu implementează standardele internaționale de transparență și să aprobe listele acestora, separat pentru fiecare din cele patru domenii vizate (privatizare, PPP, achiziții publice, concesiuni).

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

1415 views

The date of publishing:

11 September /2019 08:01

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

off-shore | spalare de bani | proiect de lege | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon