News
Proxy, majorat
După cum a explicat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, în termini practici aceasta înseamnă că mai multe persoane vor beneficia de dreptul la ajutor material și la ajutor pentru perioada rece a anului, nefiind luat în calcul faptul că persoana deține anumite bunuri.
Astfel, în anul 2021, ca rezultat al majorării indicatorului, în Program urmează să se încadreze suplimentar 1800 familii pentru prestația de ajutor social și 2350 familii pentru ajutor pentru perioada rece a anului.
Conform notei informative a proiectului, cheltuielile totale necesare anual pentru implementarea acestei modificări se estimează la circa 29,6 mil. lei, mijloacele financiare necesare fiind estimate în cadrul proiectelor Strategiilor sectoriale de cheltuieli pentru anii 2021-2023 și prevăzute în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2021.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1183 views
The date of publishing:
09 November /2020 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
proxy | Hotarire de Guvern | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.