News

PwC: Practica SFS în combaterea muncii nedeclarate

Serviciul Fiscal de Stat este instituţia ce are un rol fundamental în lupta cu fenomenul muncii nedeclarate, se spune în Raportul intitulat Fenomenul salariilor în plic în Republica Moldova, realizat cu suportul Fondului pentru Bună Guvernare și pregătit de Price Waterhouse Coopers Moldova (PwC), prezentat și discutat în cadrul unei ședințe a Grupului de lucru al Consiliului Economic de pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova. Potrivit Raportului, cea mai răspândită măsură de prevenire a fenomenului, realizată de SFS, o constituie înmânarea scrisorilor de conformare contribuabililor şi organizarea ședințelor de conformare cu persoanele cu funcții de răspundere ale contribuabililor. În rapoartele sale de activitate SFS apreciază eficiența controalelor fiscale la nivelul de 50%. În anul 2015 a fost înregistrat cel mai mare număr de controale fiscale în baza cărora au fost depistate încălcări ale legislației în raport cu numărul de controale efectuate - 58%. Totodată, în anul 2015 a fost depistat cel mai mare număr de persoane care practică munca „la negru” - 2296, iar suma estimată a salariilor „în plic” a fost de peste 12700 mii lei. În raportul PwC sunt enumerate procedurile generale de control aplicate de SFS în scopul stabilirii muncii nedeclarate, care sunt: • Analiza preventivă a riscurilor în baza surselor interne şi externe; • Vizitele fiscale; • Controalele fiscale prin verificare operativă şi faptică; • Controlul fiscal documentar; • Postul fiscal. O altă măsură întreprinsă în scopul reducerii fenomenului salariului în plic a fost instituirea echipelor multidisciplinare, în componenţa cărora au intrat şi reprezentanți SFS, care s-au ocupat de efectuarea controalelor şi întocmirea proceselor-verbale aferente, organizarea seminarelor informative pentru studenți în cadrul cărora au fost menţionate efectele negative care survin în urma acceptării salariului „în plic”, derularea campaniilor de informare în masă privind dezavantajele achitării salariilor „gri” și practicării „muncii la negru”. De asemenea, a fost deschisă o Linie Verde, care a oferit angajaților posibilitatea de a sesiza autoritățile competente asupra cazurilor de încălcare a legislației muncii. Experții menționează că anterior echipele multidisciplinare nu a fost un instrument destul de eficient. Astfel, se recomandă elaborarea un mecanism funcţional și eficient privind schimbul interinstituțional de informații, dar şi să fie reevaluat modul de clarificare şi soluţionare a deficienţelor existente. SFS a mai elaborat Manualul de control şi Ghidul privind acțiunile pentru preîntâmpinarea, depistarea şi sancționarea cazurilor de achitare a “salariilor în plic” şi a muncii „la negru” de care urmează a se ţină cont în cadrul inspecţiilor fiscale. PwC a informat că, în vederea determinării muncii nedeclarate, SFS utilizează anumite criterii specifice de risc, printre care raportul dintre salariul mediu pe entitate și indicatorul mediu pe ramură, cifra de afaceri semnificativă în raport cu fondul de salarizare, suma nesemnificativă calculată a impozitelor, taxelor și altor plăți în raport cu cifra de afaceri, ivelul redus al profitabilității în ultimele 3 perioade fiscale și venitul declarat mare raportat per angajat. În baza informaţiilor la care au avut acces experții, s-a constatat faptul că SFS analizează informaţiile relevante în vederea depistării muncii nedeclarate în procesul colectării impozitelor, precum şi a sancţiunilor aferente, parţial. În acest sens, au fost enumerate ca exemple petițiile recepționate de Inspecţia Muncii şi controalele efectuate de această instituţie, istoria litigiilor publicată de Curtea Supremă de Justiţie, cazurile de contestare a valorii prestaţiilor de asigurări sociale adresate Casei Naţionale de Asigurări Sociale. Metodele și sursele indirecte pentru identificarea muncii nedeclarate sunt, de asemenea, puțin utilizate și urmează a fi revizuite întrucât reprezintă surse disponibile foarte valoroase. În cadrul studiului experţii au mai identificat o deficienţă în administrarea fiscală şi combaterea fenomenului muncii nedeclarate - imperfecţiunea cadrului legislativ actual și anume imposibilitatea reâncadrării tranzacției în lipsa unor criterii legale care ar permite acest lucru, precum şi neincluderea în legislaţie a principiului de prevalare a substanței asupra formei. Anume aceste elemente esențiale pot contribui la creșterea disciplinei fiscale, a gradului de conformare voluntară şi a nivelului de combatere a evaziunii fiscale. Astfel, atât timp cât autoritățile fiscale au posibilitatea de a contesta anumite tranzacții doar prin intermediul instanței de judecată, acestea nu vor fi eficiente. Prin urmare, este necesară introducerea unor pârghii legislative care să permită autorităților fiscale reâncadrarea anumitor tranzacții potrivit substanței economice a acestora și în cadrul procedurilor administrativ-fiscale, de exemplu, în timpul efectuării inspecțiilor fiscale, notează echipa de experți în raport. Programele de conformare voluntară existente astăzi nu tratează problema salariului nedeclarat în mod individual şi nu oferă conduite specifice în cazul identificării unui astfel de fenomen. Astfel, credem că ar fi necesară reevaluarea programelor SFS în vederea includerii luptei cu cazurile de muncă nedeclarată în lista acţiunilor prioritare pentru următoarele perioade, sunt de părere autorii studiului. Potrivit datelor Raportului, actualmente SFS dispune de aproximativ 1800 inspectori, din care doar 400 inspectori sunt antrenați în activități de control. Având în vedere amploarea „muncii la negru” și salarizării „în plic”, se impune necesitatea alocării unor resurse dedicate combaterii acestui fenomen cel puțin pentru o perioadă mai îndelungată de timp. Recomandări din partea grupului de experți PwC: • Reevaluarea programelor SFS în vederea includerii combaterii muncii nedeclarată în lista acţiunilor prioritare pentru următoarele perioade. • Analiza rezultatelor controalelor fiscale efectuate prin prisma respectării procedurilor specifice ce ţin de identificarea muncii nedeclarate. • Identificarea contribuabililor cu risc sporit urmează să ţină cont de toate criteriile relevante în vederea depistării muncii nedeclarate, inclusiv informațiile deţinute de alte instituţii (ex. Inspectoratul de Stat al Muncii, CNAS, Curtea Supremă de Justiţie), precum şi de sursele disponibile pentru achitarea salariilor nedeclarate. • Elaborarea unui mecanism funcțional și eficient privind activitatea echipelor multidisciplinare, asigurarea schimbului de informații la nivel interinstituțional şi reevaluarea punctuală a modului de administrare a fenomenului de către fiecare instituţie implicată. • Introducerea unor pârghii legislative care să permită autorităților fiscale reâncadrarea tranzacţiilor din punct de vedere al unor criterii specifice / substanţei efective a tranzacţiilor și în procesul administrativ-fiscal (de exemplu, în timpul efectuării inspecțiilor fiscale).
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | PwC Moldova

1994 views

The date of publishing:

23 November /2017 11:36

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Asigurare socială de stat | Asigurare obligatorie de asistenţă medicală | Noutăți | Legislație fiscală

Tags:

PwC Moldova | SFS | munca la negru | salarii în plic | combatere

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon