News

Raportul CNAM: venituri şi cheltuieli pentru anul 2017

Raportul privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) pentru anul precedent a fost aprobat de Consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) şi urmează a fi prezentat spre examinare şi aprobare Guvernului. În fondurile AOAM în anul 2017 au fost acumulate venituri în sumă de peste 6,25 mld. lei , în creştere cu 8,5% faţă de anul 2016, dintre care 56,6% au revenit primelor de asigurare sub formă de contribuţie procentuală, urmate de transferurile de la bugetul de stat (40,4%) pentru persoanele asigurate de Guvern. Primele AOAM în sumă fixă au constituit 1,7% din totalul veniturilor obţinute şi care s-au majorat cu 22,3% comparative cu anul 2016. În acelaşi timp, cheltuielile din fondurile AOAM au constituit puţin peste 6,26 mld. lei, iar deficitul înregistrat la finele lui 2017 a fost acoperit din contul soldului cumulativ existent la începutul anului curent. Cele mai multe mijloace financiare, aproape 6,16 mld. lei (98,4%) din totalul cheltuielilor, au fost alocate din fondul de bază, destinat achitării serviciilor medicale curente şi este în creştere cu 10,6% faţă de 2016. Circa 50,6% din mijloacele financiare ale fondului de bază au fost alocate pentru asistenţa medicală spitalicească, iar pentru asistenţa medicală primară – 30,5%, dintre care 28% reprezintă banii pentru medicamentele compensate. Majorarea alocărilor financiare și eficientizarea metodelor de plată în asistența medicală spitalicească a permis creșterea numărului de cazuri tratate în cadrul programelor speciale (operaţii de cataractă, cardiace minim-invazive, protezare de şold şi genunchi etc.). În 2017 cheltuielile pentru cazurile tratate în cadrul acestor programe au fost de aproape 284 mil. lei, cu circa 59 mil. mai mult comparativ cu anul 2016. În structura cheltuielilor efectuate în 2017 din fondul de bază cea mai mare creştere (cu 20,4%) comparativ cu anul precedent a fost înregistrată pentru acordarea serviciilor medicale de înaltă performanţă (diagnostic şi tratament costisitor, cum ar fi tomografia computerizată, radiografia digitală, ecografia etc.) Mijloacele băneşti valorificate anul trecut pentru realizarea acestora au depăşit 190 mil. lei. CNAM a finanţat în premieră procedurile de fertilizare in vitro pentru cuplurile în care ambii parteneri sunt asigurați medical, în acest scop fiind alocaţi peste 951 mii lei. Din fondul de dezvoltare au fost efectuate cheltuieli în sumă de peste 18 mil. lei, cea mai mare parte a acestora fiind direcționată pentru dotarea instituţiilor medicale publice cu utilaj și dispozitive medicale. În comparaţie cu anul 2016, cheltuielile respective s-au majorat cu 45,2%. Totodată, Consiliul de administraţie al CNAM a luat act de propunerile de modificare a Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, conform cărora soldurile de mijloace băneşti ale fondurilor AOAM, formate la începutul anului de gestiune, pot fi repartizate între fonduri prin decizia Consiliului de administraţie al CNAM.

via | cnam.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Compania Naţională de Asigurări în Medicină a RM

1619 views

The date of publishing:

03 May /2018 11:30

Catalogul tematic

Asigurare obligatorie de asistenţă medicală | Noutăți

Tags:

CNAM | venit | cheltuieli | medicina | medicamente compensate | performante | raport

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon