News
Regulament pentru exportul și importul produselor chimice periculoase
Prevederile Regulamentului se vor aplica produselor chimice periculoase care sunt interzise sau supuse unor restricții severe și produselor chimice periculoase exportate și importate, în ceea ce privește clasificarea, ambalarea și etichetarea acestora,
În același timp, Regulamentul nu se aplică narcoticelor și substanțelor psihotrope, materialelor și substanțelor radioactive, deșeurilor reglementate prin Legea privind deșeurile, armelor chimice, alimentelor și aditivilor alimentar, organismelor modificate genetic.
Potrivit Regulamentului, lista produselor chimice exportate, precum și părțile acestora și țările importatoare va fi actualizată în fiecare an calendaristic, fiind pusă la dispoziție prin intermediul SIA „REPC” (Sistemul informational automatizat Registrul produselor chimice plasate pe piața Republicii Moldova).
De asemenea, Agenția și exportatorii vor pune la dispoziție și informațiile suplimentare disponibile privind produsele chimice exportate.
Exportatorii vor utiliza SIA „REPC” pentru transmiterea informațiilor necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor care le revin în temeiul Regulamentului.
Documentul mai prevede că exportatorii/importatorii vor furniza Serviciului Vamal actul permisiv eliberat de autoritatea națională desemnată pentru produsele chimice aflate în circulație la introducerea sau scoaterea pe/de pe teritoriul Republicii Moldova.
În cazul în care exportul unui produs chimic are loc în contextul unei situații de urgență, astfel cum este definită în Legea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, o derogare totală sau parțială de la dispozițiile Regulamentului poate fi acordată de autoritatea națională desemnată, în consultare cu Secretariatul Convenției de la Rotterdam privind procedura de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză, aplicabilă anumitor produşi chimici periculoşi şi pesticidelor care fac obiectul comerţului internaţional, la cererea argumentată a exportatorului sau a părții importatoare sau a altei țări importatoare. Se consideră că a fost luată o decizie privind solicitarea respectivă în consultare cu Secretariatul, dacă nu există un răspuns diferit în termen de 10 zile de la transmiterea de către acesta a detaliilor solicitării de către autoritatea națională desemnată.
Regulamentul va intra în vigoare la expirarea a șase luni de la data publicării, respectiv, la 31 ianuarie 2021.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1282 views
The date of publishing:
05 August /2020 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
produse periculoase | regulament | notificare | serviciu vamal | Export | import
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.