News

Statutul de utilitate publică va fi probat prin extrasul din RPJ

Transferul Comisiei de certificare – organul colegial instituit pentru atribuirea statutului de utilitate publică organizațiilor necomerciale – din subordinea Ministerului Justiției în subordinea Agenției Servicii Publice este obiectul proiectului hotărârii de Guvern pentru modificarea HG nr. 266/2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei, care a fost inclus pe agenda ședinței secretarilor generali.
 
Proiectul a fost elaborat pentru executarea art. 27 din Legea nr. 86/2020 cu privire la organizațiile necomerciale, conform căruia Guvernul urmează să-și aducă în concordanță cu legea dată actele sale normative într-un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii.

 

Potrivit noilor reglementări, pentru atestarea statutului de utilitate publică  nu se va mai elibera un certificat, iar organizația necomercială care deține statutul va proba această calitate prin extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice.

 

Potrivit proiectului, Comisia de certificare va fi condusă de preşedinte ales prin vot secret dintre membrii ei cu majoritatea voturilor acestora. În același timp, în cazul în care președintele nu a desemnat un membru al Comisiei care va asigura interimatul, acesta se selectează de către membrii Comisiei în baza procedurii prevăzute de lege pentru alegerea președintelui, pentru a exclude orice risc de inexistență a unui președinte interimar al organului.

 

Autorii consideră că prin adoptarea în termeni proximi a proiectului se va exclude riscul survenirii unor situații când organizațiile necomerciale cu statut de utilitate publică ce expiră în timpul apropiat, nu își vor putea reînnoi statutul și valorifica beneficiile acestuia.

 

Notă: potrivit art. 23 din Legea nr. 86/2020, beneficiile statutului de utilitate publică sunt: acordarea de facilități fiscale în condițiile legii; oferirea gratuită sau în condiții preferențiale a dreptului de a folosi proprietatea publică; finanțarea nerambursabilă; contractarea de lucrări și servicii și finanțarea cu destinație specială, inclusiv comanda socială.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

774 views

The date of publishing:

17 September /2021 07:58

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

proiect hotarire guvern | secretar de stat | ONC | utilitate publica

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon