News
Evaluarea activității membrilor consiliului de administrație al întreprinderii de stat/municipale va fi obligatorie
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat Regulamentul privind evaluarea performanțelor membrilor consiliilor de administrație ale întreprinderilor de stat și întreprinderilor municipale (Regulament), proiectul căruia a fost analizat în cadrul ultimei ședințe ale secretarilor generali de stat și urmează a fi înaintat pentru consultări publice.
În condițiile aprobării proiectului în redacția propusă de către autor, Regulamentul va stabili procedura și categoriile de indicatori financiari și nefinanciari, pentru evaluarea performanțelor membrilor consiliilor de administrație ale ÎS și ÎM. Prevederile actului normative se vor aplica tuturor membrilor desemnați în componența consiliilor de administrație, inclusiv membrilor independenți, din cadrul ÎS și ÎM.
Se propune ca evaluarea activității membrilor consiliului de administrație să fie obligatorie și să se realizeze de către fondatorul întreprinderii de stat/municipale în baza Regulamentului elaborat de către MDED.
Aplicarea noilor prevederi, după cum se preconizează, va permite fondatorului ÎS/ÎM întreprinderea măsurilor în vedere efectuării unor ajustări în activitatea consiliului de administrație, cu ulterioară elaborare al unui plan de îmbunătățire a activității profesionale a membrilor consiliului, ceea ce va contribui la desemnarea în componența acestuia a persoanelor calificate (profesionaliști) și, totodată, organizarea unor activități îndreptate spre pregătire profesională în domeniul guvernanței corporative a tuturor funcționarilor, care pretind a fi desemnați în calitate de membru al consiliului de administrație.
Evaluarea performanțelor membrilor consiliului se propune a fi desfășurată în două etape. Prima etapă prevede autoevaluarea (individuală și per ansamblu) realizată anual de către consiliul de administrație și finalizată prin completarea Fișei de evaluare, care va reflecta indicatorii relevanți pentru realizarea obligațiunilor funcționale delegate prin actul administrativ de către fondator.
Cea de a doua etapă presupune evaluarea internă și se va realiza de Direcția de profil din cadrul fondatorului care va avea atribuții specifice de evaluare a organelor de conducere a întreprinderilor sau după caz, de Comisia de profil instituită prin actul administrativ al fondatorului, desfășurată pe parcursul trimestrului II al anului următor celui de gestiune.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
702 views
The date of publishing:
13 March /2024 08:00
Catalogul tematic
Noutăți fiscale
Tags:
intreprindere de stat | evaluare | consiliu de administrare
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.