News
Guvernul va putea achiziționa acțiunile societăților de asigurare sau de reasigurare în interes public
În cadrul ședinței din 6 noiembrie curent, Executivul a susținut proiectul pentru modificarea unor acte normative care prevede introducerea în Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice (Legea nr. 121/2007) a unor reglementări speciale legate de tranzacționarea acțiunilor societăților de asigurare sau de reasigurare, similar normelor actuale în privința băncilor.
În acest sens, art. 541 al legii menționate se propune a fi expus în redacție nouă care, în condițiile aprobării de către Parlament în redacția autorului, va reglementa cumpărarea și deetatizarea acțiunilor emise nu doar de băncile de importanță sistemică, dar și ale acțiunilor societăților de asigurare sau de reasigurare
Conform proiectului, Guvernul va putea cumpăra și, ulterior, vinde acțiuni ale societăților de asigurare sau de reasigurare, dacă va determina că, cumpărarea acestor acțiuni este în interes public, în scopul expunerii acestora la vânzare. Pentru punerea în aplicare a acestor dispoziții, Guvernul va stabili necesitatea implicării statului în vânzarea acțiunilor societăților de asigurare sau de reasigurare la expirarea a 3 luni de la expunerea acțiunilor la vânzare pe piața reglementată sau în cadrul sistemului multilateral de tranzacționare.
Noile prevederi vor putea fi aplicate doar în cazul acțiunilor emise prin decizia organului executiv al societății de asigurare sau de reasigurare ca urmare a anulării acțiunilor neînstrăinate ale foștilor deținători asupra cărora au devenit incidente prevederile legislației aferente activității bancare/activității de asigurare sau reasigurare, care vizează anularea acțiunilor în cazul achiziționării/dobândirii acestora fără aprobarea/avizul prealabil al Băncii Naționale a Moldovei sau în cazul retragerii aprobării/avizului prealabil deținătorilor de deținere/participație calificată din motivul nerespectării cerințelor privind calitatea acționariatului.
Cumpărarea acțiunilor conform reglementărilor expuse supra se va putea efectua în temeiul unei hotărâri a Guvernului, al antecontractului și al aprobării/avizului prealabil pentru dobândirea sau majorarea deținerii/participației calificate în capitalul social al băncii sau al societății de asigurare sau reasigurare acordată de BNM achizitorului potențial al acestor acțiuni.
Antecontractul se va negocia și încheia între Guvern și un achizitor potențial acțiunilor societăților de asigurare sau de reasigurare, a căror cumpărare va fi determinată ca fiind în interes public. Negocierile între părțile antecontractului se vor iniția la propunerea autorității naționale macroprudenţiale în cazul acțiunilor societăților de asigurare sau de reasigurare la propunerea Guvernului.
Proiectul prevede că perioada totală de deținere de către Guvern a dreptului de proprietate asupra acțiunilor cumpărate nu va trebui să depășească 90 de zile din data cumpărării acțiunilor. În această perioadă, Guvernul va fi obligat să asigure o guvernare corporativă sănătoasă a societăților de asigurare sau de reasigurare în al căror capital deține acțiuni, respectând cadrul legal aferent, precum și ținând cont de cele mai bune practici internaționale în domeniul guvernării corporative.
În noile condiții, Guvernul va expune la vânzare acțiunile, ca pachet unic, pe piața reglementată prin intermediul licitației cu strigare. Prețul inițial de vânzare a acțiunilor se va stabili de către Executiv, dar nu va putea fi mai mic decât prețul la care acestea au fost cumpărate plus costurile suportate la cumpărarea-vânzarea acestora.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
236 views
The date of publishing:
07 November /2024 07:56
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
actiuni | reasigurare | asigurare
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.