News
Informația de interes public: asigurarea accesului vs protecția datelor cu caracter personal
Salariul agenților publici, în sensul Legii integrității nr. 82/20171, precum și a angajaților din autoritățile publice la autogestiune nu reprezintă informație confidențială, accesul nelimitat la orice informații de acest gen fiind asigurat în condițiile Legii nr.982/2000 privind accesul la informațiile de interes public.
Ministerul Justiției a elaborat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (asigurarea accesului la informațiile de interes public), care poate fi consultat până la 3 februarie curent.
Astfel, proiectul prevede completarea art. 128 din Codul muncii, ce se referă la salarii, cu un alineat, potrivit căruia informația privind salariile agenților publici va avea caracter public, în nota informativă menționându-se că un nivel ridicat de transparență este asigurat și prin intermediul declarațiilor de avere și interes personale, în care se indică o sumă totală a salariului obținut în decursul unui an, fără a fi diferențiate și indicate sumele ce au constituit adaosuri, sporuri, premii, cumulări sau alte plăți de stimulare/compensare acordate persoanei.
În același timp, Codul contravențional ar putea prevedea sancționarea cu amendă de la 40 la 200 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere pentru distrugerea sau deteriorarea intenționată a informațiilor de interes public cu scopul de a împiedica accesul la acestea.
Totodată, autoritățile publice și alte persoane juridice care au elaborat/primit informații atribuite la secret de stat vor fi obligate să atribuie informația respectivă la categoria secretului de stat, în baza unei decizii scrise care trebuie să conțină: justificarea necesității secretizării sub categoria concretă de informații în care se încadrează informația secretizată și pentru ce durată, prejudiciul generat de o posibilă divulgare, gravitatea acestuia și condițiile în care s-ar petrece. Conținutul acestor decizii va fi comunicat, în măsura posibilului, solicitanților de informații secretizate, ca motivație a refuzului de a le dezvălui.
La expirarea termenului de secretizare a informațiilor, informațiile atribuite la secret de stat sunt desecretizate în mod automat, fără examinare, imediat ce este posibil acest fapt. Persoanele cu funcții de răspundere cu împuterniciri în privința acestor informații vor fi obligate să revizuiască periodic, cel puțin o dată la 5 ani, informațiile atribuite acestei categorii, inclusiv refuzurile de a le divulga.
De asemenea, se propune ca prevederile capitolelor II-VII din Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal (condițiile de bază pentru prelucrarea, stocarea și utilizarea datelor cu caracter personal, drepturile subiectului acestor date, organul de control al prelucrării lor și controlul protecției respectivelor date) să nu se aplice în cazul prelucrării datelor cu caracter personal în scopuri jurnalistice. Autorii consideră că această modificare normativă oferă jurnaliștilor garanții esențiale în exercitarea atribuțiilor profesionale, fără a fi împiedicați nejustificat și nerezonabil de prevederile legislației privind protecția datelor cu caracter personal.
Totodată, se propune scutirea de la plata taxei de stat a reclamanților în acțiunile legate de încălcarea legislației privind accesul la informațiile de interes public.
În acest context, Ministerul Justiției a propus pentru consultări publice și proiectul de lege privind accesul la informațiile de interes public, ce va reglementa modalitatea de exercitare și apărare a dreptului de acces, obligațiile furnizorilor de informații în asigurarea accesului și răspunderea pentru încălcarea prevederilor legale privind accesul la informațiile de interes public.
__________________
1 persoană încadrată într-o entitate publică şi care exercită o funcţie publică, o funcţie publică cu statut special, o funcţie de demnitate publică, este angajată în cabinetul persoanei cu funcţie de demnitate publică sau prestează servicii de interes public, precum şi alesul local
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1044 views
The date of publishing:
11 January /2023 07:56
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
secret de stat | Protecţia datelor cu caracter personal
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.