Work legislation
Învățământul dual: aspecte juridice, fiscale și contabile
Tinerii au visat mereu să devină buni specialiști, cu o profesie interesantă și bine plătită, care să le asigure o carieră de succes și siguranța zilei de mâine. Acest vis presupune, de altfel, ani întregi dedicați studiilor de liceu, universitate și participarea la diverse stagii. Întrucât, în prezent, tinerii percep diferit valoarea timpului, metoda tradițională de atingere a acestor scopuri, nu mai este deja atât de atractivă cum a fost cândva. Prin urmare, o alternativă a atingerii succesului profesional rapid și calitativ, îl reprezintă învățământul dual. Pe de altă parte, agenții economici sunt într-o continuă căutare a resurselor umane bine-pregătite, ce sunt capabile să se conecteze la procesul de producere în termeni proximi și să presteze servicii la un nivel înalt.
La 21.04.2022 a fost adoptată Legea nr. 110/2022 cu privire la învățământul dual (Legea nr. 110/2022), care a fost elaborată și a cărei implementare se realizează cu suportul The Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit GmbH (GIZ Moldova). Astfel, învățământul dual presupune o formă de studii, în care pregătirea tinerilor specialiști se focusează pe formarea competențelor practice în mediul real, cu un grad înalt de implicare în acest proces al reprezentanților mediului de afaceri.
Întrucât învățământul dual este centrat atât pe necesitățile elevilor, cât și ale angajatorilor, acesta oferă șanse egale tuturor tinerilor de a îmbrățișa o profesie, care să le aducă beneficii și satisfacție pe termen lung, indiferent de proveniența socială, iar angajatorilor le oferă acces la forță de muncă bine calificată, conform cerințelor. Prin urmare, la finele studiilor, unitatea economică obține un lucrător pregătit nu doar din punct de vedere teoretic, ci și practic, iar studentul, la rândul său, obține un loc de muncă bine plătit și experiență.
În cadrul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și cofinanțat de Uniunea Europeană și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) echipa FINEDU Moldova, în parteneriat cu GIZ Moldova și cu Cancelaria de Stat a RM au fost sintetizate principalele informații de interes pentru agenții economici vizavi de acest subiect, discutate în cadrul atelierelor de lucru regionale, organizate în cadrul proiectului, cu participarea agenților economici interesați și instituțiilor de învățământ specializate.
Astfel, informația de interes se prezintă sub formă de întrebări-răspunsuri, după cum urmează:
Care sunt principalele aspecte ce trebuie a fi luate în calcul înainte și pe parcursul participării agentului economic în învățământ dual?
Colaborarea strânsă este necesară și pe parcursul lansării procesului educațional, mai exact, prin elaborarea și aprobarea curriculei pentru instituțiile de învățământ profesional tehnic. Astfel, pe parcursul discuțiilor s-au confirmat următoarele ipoteze:
a) Agenții economici (cu excepția companiilor mari și cu investiții străine, care au suficiente bugete și lucrători cu experiență, și calificări necesare) nu întotdeauna documentează pe deplin, toate procesele de producere și/sau alte aspecte. În majoritatea cazurilor, totul este dezvoltat pe practica și experiența acumulată pe parcursul creșterii și dezvoltării agentului economic. Acest lucru se datorează faptului că în companiile mici și mijlocii persistă lipsa resurselor umane, sau a timpului necesar, sau uneori și a experienței necesare pentru elaborarea acestor documentații. La rândul său, lipsa documentației complete, îngreunează procesul de elaborare a planului de învățământ și a curriculei;
b) Abordările și experiența diferită între cea a maistrului-instructor al instituției de învățământ profesional tehnic, precum și a maistrului-instructor al unității. Primul poate să fie axat în mare parte pe teorie, aspecte practice învechite, pe securitate, pe când al doilea mai mult pe practică și metode moderne, pe producerea rezultatului, decât pe procesul de învățământ propriu-zis.
Ca rezultat, soluția care poate fi propusă pentru crearea colaborării eficiente între agenții economici și instituțiile de învățământ este următoarea:
a) Implicarea cadrului didactic în elaborarea documentației interne ale agentului economic, în baza contractelor directe Agent economic – specialist al instituției de învățământ sau Agent Economic - instituția de învățământ, pentru revizuirea și completarea setului de documente interne ale agentului economic;
b) Evaluarea posibilii angajări de către agentul economic, al maistrului-instructor al instituției de învățământ profesional tehnic, în calitate de maistrul-instructor al unității sau implicarea lui, în calitate de asistent al maistrului-instructor propriu.
Menționăm, că toate aceste aspecte își vor reflecta pozitiv influența asupra tuturor părților implicate în proces:
a) pentru agentul economic:
● obținerea setului complet de documentație internă, inclusiv în domeniul securității și sănătății în muncă, în concordanță cu ultimele actualizări normative;
● transmiterea cunoștințelor practice către cadrele didactice pentru ajustarea curriculei, în baza activității agentului economic;
● atragerea atenției suplimentare a lucrătorilor la normele privind securitatea muncii, ce de facto, va diminua riscurile atât pentru lucrători, cât și pentru managementul agentului economic;
● reducerea timpului și numărul persoanelor implicate în procesul stagierii angajaților noi (documentația completă permite implementarea auto-stagierii pe anumite domenii);
● ridicarea nivelului pregătirii maistrului–instructor în domeniul psihopedagogic, prin preluarea experienței practice de la maistrul instructor al instituții de învățământ.
b) pentru instituția de învățământ:
● pregătirea unei curricule adaptate la ultimele și cele mai moderne practici în domeniu;
● ridicarea nivelului de pregătire din punct de vedere practic al cadrului didactic;
● ridicarea nivelului pregătirii maistrului–instructor în domeniul practic referitor la procedeele moderne de producere și echipamentele noi.
Ce metode de colaborare pot fi instituite între instituția de învățământ profesional tehnic și agentul economic?
Agentul economic poate să finanțeze activitatea instituției de învățământ profesional tehnic (înregistrate ca instituții publice) prin contractele de sponsorizare. Sumele achitate în baza acestor contracte, vor fi deductibile pentru agentul economic, în limita de 5% din venitul impozabil, în baza următoarelor confirmări documentare:
1. contractul de donație filantropică/contract de sponsorizare încheiat între agent economic şi instituția publică de învățământ în formă scrisă, iar în cazul donării cu titlu filantropic/de sponsorizare a bunurilor, autentificat notarial, cu specificarea fiecăreia dintre valorile donate (imobilizări, stocuri, alte active), menționându-se scopul donației sau destinația bunurilor donate;
2. contractul încheiat, împuternicirile oferite de destinatar și, în cazul existenței deciziei conducerii agentului economic care acordă ajutorul filantropic/sponsorizarea, documentul primar cu regim special – factura fiscală.
În cazurile în care, sponsorizările au fost făcute în formă monetară, suplimentar la contractul de sponsorizare, este necesară prezentarea și a documentului de plată la adresa instituției de învățământ. Contractul de sponsorizare poate să prevadă obligațiuni adiționale celor menționate în art. 17 al Legii nr.110/2022 pentru fiecare din părți.
Ce trebuie să asigure agentul economic ca parte a procesului de învățământ dual?
Pentru participarea în procesul de formare profesională în învățământ dual, agenții economici sunt verificați de către o comisie, în conformitate cu Regulamentul aprobat de către Camera de Comerț și Industrie, pentru constatarea capacității acestuia de a satisface condițiile pentru organizarea programului de formare profesională prin învățământ dual și competențele generice și profesionale. Odată fiind inclus, iar tinerii admiși în cadrul concursului de admitere desfășurat în perioada lunilor iulie – august pentru un program de formare profesională prin învățământ dual, agentul economic va încheia un contract de formare profesională în învățământul dual cu elevul.
Contractul stabilește:
- locul și timpul de desfășurare a formării profesionale a elevului;
- durata contractului – determinată (cel puțin 1 an, maxim - 3 ani);
- drepturile și obligațiile unității în învățământul dual și ale elevului;
- remunerația, care nu trebuie să fie mai mică decât cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real;
- condițiile de rezoluțiune și încetare a contractului;
- modul de soluționare a litigiilor;
- alte clauze convenite de părți, cu condiția ca acestea să nu contravină reglementărilor Legii nr. 110/2022 și ale altor acte normative.
Contractului de formare profesională în învățământul dual i se aplică prevederile legislației muncii. Legislația civilă se aplică în măsura în care nu contravine Legii nr. 110/2022 și Legii nr. 186/2008 securității și sănătății în muncă (Lega nr.186/2008).
De ce drepturi sociale și financiare beneficiază elevul încadrat de agentul economic în cadrul învățământului dual?
Un moment important pe care agenții economici trebuie să-l conștientizeze constituie faptul că elevul beneficiază de toate drepturile legale ale unui angajat obișnuit, cu consecințe fiscale corespunzătoare, precum și de cele în calitate de elev. Prin urmare, acesta va beneficia de:
- remunerație achitată de agentul economic, care nu trebuie să fie mai mică decât cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real (art.12, alin.(3), lit.d) al Legii nr.110/2022). Totodată, în funcție de tipul salarizării (în acord sau în regie), precum și în funcție de numărul lunilor de instruire, cuantumul remunerației poate varia, conform pct.4 și 5 al Anexei nr.7 la HG nr.743/2002;
- concediu de odihnă plătit;
- concediu medical, de maternitate, precum și concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului, conform art. 123, art. 124 al Codului muncii (CM).
În cazul concediului medical, achitarea îndemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obișnuite sau de accidente nelegate de muncă pentru primele 5 zile calendaristice de incapacitate temporară de muncă (nu mai mult de 15 zile cumulative pentru fiecare ucenic) în sumă de 75% din salariul mediu al elevului, determinat în modul stabilit de Guvern (modul de calculare a salariului mediu aprobat prin HG nr. 426/2004) se efectuează numai dacă:
- Elevul are un stagiu total de cotizare de cel puțin 3 ani sau
- Elevul confirmă un stagiu de cotizare de cel puțin 9 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei producerii riscului asigurat.
Important: în stagiul de cotizare se include și:
- perioada de îndeplinire a serviciului militar în termen sau cu termen redus;
- perioada de îngrijire a unui copil până la vârsta de 3 ani de către unul din părinți sau de tutore în caz de deces al ambilor părinți;
- perioada de îngrijire a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani sau a unei persoane cu dizabilitate severă de către unul dintre părinți, de către tutore sau curator, până la angajarea în funcția de asistent personal;
- perioada de rezidențiat în învățământul postuniversitar obligatoriu;
- altele.
Care sunt consecințele fiscale ale agentului economic în ceea ce ține de învățământul dual?
La nivel de renumerație achitată de către agentul economic elevului
Impozitarea remunerației elevului (ucenicului):
- Impozitul pe venit reținut la sursa de plată (12%);
- Primele de asigurare obligatorie de asistență medicală (9%);
- Contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii (24%, 29% - pentru unități publice).
La nivel de cheltuieli ale unității- agentului economic
Conform prevederilor Legii nr.110/2022 sub cheltuieli ale unității (agentului economic) se subînțeleg cheltuieli legate de organizarea și realizarea învățământului dual, inclusiv:
- pentru instruirea și retribuirea muncii maistrului-instructor al unității,
- pentru transport, hrană și cazare,
- pentru remunerația de formare profesională,
- pentru materialele necesare formării profesionale a elevilor în cadrul unității în învățământul dual (unelte și/sau materiale consumabile),
- și alte cheltuieli ordinare și necesare.
Conform Codului fiscal sunt deductibile cheltuielile legate de organizarea și realizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățământ dual, conform modului stabilit de Guvern (secțiunea 12 al Anexei nr. 1 al HG nr.693/2018). Aceste cheltuieli includ cheltuielile legate de organizarea și realizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățământ dual, inclusiv cele ce țin de:
- remunerarea (salariul sau retribuția conform contractelor de prestări servicii) maiștrilor-instructori în producție și salariile ucenicilor;
- asigurarea ucenicilor cu materiale necesare pentru instruirea practică (în special, unelte și materiale consumabile) și cu echipamente, după caz;
- punerea la dispoziție și întreținerea spațiilor de instruire a ucenicilor.
În temeiul pct. 73 al Anexei nr. 1 HG nr.693/2018, pentru confirmarea cheltuielilor și posibilitatea aplicării art. 20 al CF agent economic trebuie să dispună de:
- ordinul intern al agentului economic, care specifică lista ucenicilor admiși la programul de formare profesională tehnică prin învățământ dual;
- acordul de cooperare încheiat între agentul economic și instituția de învățământ profesional tehnic;
- contractul de ucenicie în învățământul dual, încheiat între agentul economic și ucenic;
- contractul, factura sau alte documente care confirmă costurile suportate de agentul economic în legătură cu programul de formare profesională tehnică prin învățământul dual respectiv.
Raportarea fiscală
Reieșind că Contractului de formare profesională în învățământul dual i se aplică prevederile legislației muncii agentul economic în termenul de 10 zile lucrătoare trebuie să prezinte Informația privind stabilirea drepturilor sociale și medicale aferente raporturilor de muncă (Forma IRM19). La prezentarea IRM19 trebuie să fie utilizate codul raporturilor de muncă ”05 ANGAJARE PE PERIOADĂ DETERMINATĂ” și ANGAJARE PE PERIOADĂ DETER 02 ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE MUNCĂ”.
La prezentarea Declaraţiei privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21) trebuie să fie utilizat la categoria persoanei asigurate codul 101 PERSOANĂ ANGAJATĂ PE BAZĂ DE CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ, iar în calitate codul funcției Agentul economic poate să utilizeze codul 962912 Ucenic/Ucenica din Clasificatorul Ocupaţiilor din Republica Moldova, ori alt cod dacă agent economic la aprobarea ordinului a luat decizia că pregătirea personală a elevului oferă posibilitatea utilizării altui cod.
Din perspectiva taxei pentru amenajarea teritoriului reieșind din noțiunile utilizate în pct.10) și 101) al art. 288 al CF, elevii se încadrează în categoria persoanelor care prestează muncă prin cumul (cumularzii externi) ca rezultat nu sunt luate în considerare la calcularea numărul mediu de salariați, și nu majorează valoarea taxei pentru amenajarea teritoriului.
Ce suport acordă statul pentru agentul economic care participă în cadrul procesului de învățământ dual?
Legislația oferă o serie de pârghii pentru a crește interesul agenților economici în implicarea derulării acestui sistem, precum și spre a le ușura povara fiscală care poate apărea în urma activității date.
Totodată, conform prevederilor pct.4 al Regulamentului privind modul de compensare a cheltuielilor unităților în învățământul dual, aprobat în Anexa nr.2 la HG nr.97/2023, agentul economic poate beneficia și de compensarea din bugetul de stat în proporție de cel mult 50% din cheltuielile admise spre compensare în conformitate cu prevederile Legii nr. 110/2022.
Astfel, prin depunerea online a unei cereri, în perioada 1 august – 15 septembrie, pe pagina web oficială a IP ODA (https://www.oda.md/ro/), vor fi compensate 50% din cheltuielile suportate de unitate pentru fiecare elev instruit în învățământul dual, care a absolvit programul de formare profesională sau a promovat anul de studii în anul de gestiune. Plata compensației se efectuează până la finele anului în care a fost depusă cererea.
Prin urmare, conform pct. 20 al Anexei nr.2 a HG nr.97/2023, sunt admise spre compensare, 50% din următoarele categorii de cheltuieli ale entității privind învățământul dual:
1) remunerația de formare profesională (fără adaosuri și sporuri), dar nu mai mult de 30% din cuantumul salariului minim pe țară înregistrat la data suportării cheltuielilor de către unitate (pentru anul 2023 în suma de 1200 lei pe luna);
2) salariul de bază lunar al maistrului-instructor care a instruit elevii în învățământul dual, dar nu mai mult de cuantumul salariului minim pe țară înregistrat la data suportării cheltuielilor de către unitate (pentru anul 2023 în suma ce nu depășește 4000 lei pe luna);
3) cheltuielile pentru organizarea locurilor de instruire (de exemplu amortizarea mijloacelor fixe, a activelor nemateriale, întreținerea și reparația mijloacelor fixe, materiale consumabile, utilități);
4) cheltuielile suportate de către unitate pentru serviciile de formare profesională achitate instituției de învățământ profesional tehnic în care se instruiește elevul prin învățământul dual, dar nu mai mult de cuantumul salariului minim pe țară înregistrat la data suportării cheltuielilor de către unitate (pentru anul 2023 în suma ce nu depășește 4000 lei pe luna);
5) cheltuielile suportate de către unitate pentru servicii în vederea realizării prevederilor art. 11 din Legea nr. 110/2022, dar nu mai mult de 5% din cuantumul total al cheltuielilor specificate la subpct. 1) și 2), admise pentru compensare (pentru anul 2023 în suma ce nu depășește 260 lei pe luna);
6) cheltuielile suportate de către unitate pentru instruirea psihopedagogică de cel puțin 20 de credite a maistrului-instructor;
7) alte cheltuieli necesare pentru desfășurarea procesului de organizare a învățământului dual (birotică, mobilier, transport, cazare, hrană etc.), dar nu mai mult de 5% din cuantumul total al cheltuielilor specificate la subpct.1) și 2), admise pentru compensare (pentru anul 2023 în suma ce nu depășește 260 lei pe luna).
Ca rezultat reflectarea corectă în contabilitate și în situațiile financiare ale agentului economic a acestor cheltuieli o să ușureze atât colectarea datelor pentru depunerea cererii la ODA cât și prezentarea dovezilor necesare în cazul unui audit al situațiilor financiare.
După părerea noastră, ținând cont de prevederile Indicațiilor metodice privind contabilitatea costurilor de producţie şi calculaţia costului produselor şi serviciilor, Standardele Naționale de Contabilitate ”Cheltuieli” și "Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare” cel mai potrivit model de reflectare a cheltuielilor date este următorul:
- Deschiderea subconturilor separate la conturile 811 ”Activități de bază”, 812 ”Activităţi auxiliare„ și 821 ”Costuri indirecte de producție” pentru fiecare clasă de eleviseparat ( divizați pe ani)
- Utilizarea materiei prime, altor materiale, OMVSD se reflectă pe subconturile conturilor 811,812 ori 821
- Amortizarea mijloacelor fixe utilizate de către elevi, uzura OMVSD se reflectpă pe subconturi
- Remunerația, inclusiv contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii, elevilor pentru lucrările practice reprezintă costuri cu personalul directe şi repartizabile și dacă rezultatele acestor lucrări o să fie utilizate nemijlocit în procesul de producție a produselor şi/sau de prestare a serviciilor ele trebuie să fie incluse în costul serviciilor sau produselor, în debitul contului 811 ”Activități de bază” be subcontul clasei respective de elevi.
- Remunerația, inclusiv contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii , maistrului-instructor implicat în procesul instruirii elevilor din învățământul dual reprezintă costuri indirecte și ca rezultat se reflectă în debitul contului 821 ”Costuri indirecte de producție” pe subcontul clasei respective de elevi.
- Același subcont trebuie să fie utilizat și pentru reflectarea cheltuielilor administrative dacă sunt legate nemijlocit cu procesul de învățământ al elevilor.
Exemplu: Compania A are 3 clase diferite de elevii care fac studii în baza învățământului dual:
- Clasa nr. 1 anul 2022 cu 10 elevi care fac studii 2 ani și sunt implicați în producerea produsului A;
- Clasa nr. 2 anul 2022 cu 13 elevi care fac studii 3 ani și sunt implicați în producerea produsului B;
- Clasa nr. 3 anul 2023 cu 3 elevi care sunt implicați în activitățile departamentului financiar.
Pentru fiecare clasă trebuie să fie deschis un cont analitic (subcont):
Pentru clasa nr.1 se deschide subcont ProdA2022_10, și ca rezultat se acumulează toate costurile pe contul 811 subcontul ProdA2022_10. Pentru clasa 2 se deschide subcontul ProdB2022_13 și toate costurile se acumulează pe contul 811 subcontul ProdB2022_13, iar pentru clasa 3 AdminDual2023_3 și toate costurile se acumulează pe contul 713 ”Cheltuieli administrative”, unde se reflectă și cheltuieli legate cu maistru-instructor al acestei clase.
Ca rezultat la aceste subconturi analitice poate fi acumulata informația pentru fiecare clasă, și la depunerea cererii la ODA pentru compensație aceste costuri pot fi divizate pe numărul de elevi din această clasă ce va permite utilizarea compensației la maxim.
Acest proces de deschidere a subconturilor trebuie să fie descris și în politicile contabile ale agentului economic.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
2406 views
The date of publishing:
15 May /2023 18:00
Catalogul tematic
Contabilitate | Noutăți
Tags:
învățământ dual | fiscalitate | aspecte contabile
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.