News
Legea cu privire la decontările în numerar, publicată
Vineri, 1 martie anul curent, în Monitorul oficial a fost publicată Legea nr. 34 din 29 februarie 2024 cu privire la decontările în numerar. Reiterăm, că prevederile legii se vor aplica din 1 ianuarie anul 2025.
Conform Legii nr. 34/2029, prin derogare de la noile prevederile (art. 4 și ale art. 5 alin. (1)), persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate sau forma juridică de organizare, cu excepția autorităților și instituțiilor publice; reprezentanțele permanente și sucursalelor persoanelor juridice nerezidente; organizațiile necomerciale; persoanele fizice care desfășoară o activitate de întreprinzător; persoanele fizice care desfășoară o activitate profesională în sectorul justiției sau în domeniul sănătății; persoanele fizice care nu desfășoară o activitate de întreprinzător și care cumpără bunuri imobile sau mijloace de transport de la alte persoane fizice care nu desfășoară o activitate de întreprinzător, vor putea încasa și efectua achitări în numerar nelimitat în următoarele cazuri:
a) remunerarea muncii și plata altor drepturi salariale generate în temeiul relațiilor de muncă;
b) acordarea de credite de către bănci, organizațiile de creditare nebancară, asociațiile de economii și împrumut și de către alte entități abilitate prin legi speciale să acorde credite și, respectiv, onorarea obligațiilor față de entitățile prenotate, care decurg din activitatea de creditare;
c) prestarea serviciilor de plată și de emitere a monedei electronice în condițiile Legii nr. 114/2012 cu privire la serviciile de plată și moneda electronică;
d) atragerea de depozite de către bănci și onorarea obligațiilor aferente față de deponenți;
e) efectuarea decontărilor cu autoritățile și instituțiile publice;
f) plata cauțiunilor, a garanțiilor, alte plăți efectuate către autoritățile și instituțiile publice în cadrul procedurilor administrative și al proceselor de judecată;
g) achitarea obligațiilor fiscale, a plăților și a amenzilor față de bugetul public național.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
3116 views
The date of publishing:
01 March /2024 08:34
Catalogul tematic
Noutăți | Persoana fizică
Tags:
persoana fizică | lege | decontari banesti in numerar
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.