
News
„Legea freelancerilor” adoptată în prima lectură
Persoanele care desfășoară activități de consultanță în tehnologia informației, arhitectură, în domeniul relațiilor publice și al comunicării, persoanele care prestează activități de curățenie, cei care oferă servicii foto etc. vor putea activa sub forma de antreprenor independent.
Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (privind activitatea economică independentă a persoanelor fizice) a fost aprobat în prima lectură în ședința din 26 iunie curent.
Amintim, proiectul prevede completarea Codului fiscal cu un capitol nou – regimul fiscal al antreprenorului independent, potrivit căruia subiecți ai impunerii vor fi antreprenorii independenți înregistrați de Agenția Servicii Publice care, fără a constitui о forma organizatorico-juridică, desfășoară activități în domeniul prestării serviciilor indicate conform Clasificatorului activităților economice la codurile specificate (39 de coduri CAEM).
Este foarte important de menționat că aceste persoane nu vor ține contabilitate, nu vor prezenta rapoarte, dări de seamă fiscale și statistice.
Astfel, cota impozitului unic în cazul antreprenorilor independenți va constitui 15% din obiectul impunerii pentru un venit anual al antreprenorului independent ce nu depaseste 1 200 000 lei (limita TVA) și va include impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale de stat, primele de asigurare obligatorie de asistență medicală, taxele locale. Totuși, dacă venitul anual va depăși plafonul, pentru partea excedentară a venitului se va aplica о cota a impozitului unic de 35%, după cum a explicat ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, această măsură este prevăzută pentru a evita eventualele riscuri.
Calcularea impozitului unic se realizeaza trimestrial de catre Serviciul Fiscal de Stat, prin remiterea avizelor de plata pana la data de 25 a lunii urmatoare trimestrului de gestiune.
La prima etapă persoanele vor putea activa în baza unui singur cod CAEM.
Proiectul urmează a fi aprobat în lectura a doua.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
327 views
The date of publishing:
27 June /2025 07:45
Catalogul tematic
Impozitul pe venit
Tags:
freelanceri
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.