Politica bugetar-fiscală 2025
Legislativul, până la finele anului, va opera modificări la politica fiscală și vamală
În Parlament în calitate de inițiativă legislativă este înregistrat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală 2025), elaborat urmare a adresărilor Ministerului Finanțelor, în vederea eficientizării proceselor de administrare fiscală și vamală, necesare pentru a fi aprobate până la final de an. Implementarea măsurilor de politică fiscală și vamală propuse se vor realiza prin modificarea cadrului normativ, care este constituit din Codul fiscal, Codul vamal, precum și legile conexe acestora.
Intervențiile propuse la Codul fiscal vizează modificările aferente taxei de plasare a publicității și taxei pentru dispozitive publicitare și urmăresc racordarea prevederilor Codului fiscal la Legea nr.62/2022 cu privire la publicitate. Astfel, conform proiectului, prin dispozitiv publicitar se va subînțelege sistemul de comunicare vizuală pentru amplasarea publicității exterioare în spațiile publice din exteriorul imobilelor și care este vizibilă în exteriorul imobilelor, cum ar fi afișe, panouri, standuri, instalații și construcții (situate separat sau suspendate pe pereții și acoperișurile clădirilor), firme tridimensionale, firme luminoase, tablouri electromecanice și electronice suspendate, mijloace de transport, alte mijloace tehnice (art. 288 p. 8) din CF).
Se propune expunerea în redacție nouă și a lit. c) din art. 290 al CF, conform căreia subiecți ai impunerii cu taxa de plasare (amplasare) a publicității (reclamei) vor fi persoanele juridice sau persoanele fizice înregistrate în calitate de întreprinzător care plasează și/sau difuzează publicitate (cu excepția publicității exterioare) prin intermediul mijloacelor cinematografice, video, rețelelor telefonice, telegrafice, telex, altor mijloace (cu excepția TV, internetului, radioului, presei periodice, tipăriturilor).
Subiecți ai taxei pentru dispozitive publicitare, odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări, vor fi persoanele fizice înregistrate în calitate de întreprinzător și persoanele juridice, care plasează și/sau difuzează publicitate exterioară prin intermediul dispozitivelor publicitare (lit.q) al art. 290 din CF).
Obiect al impunerii la taxa de plasare (amplasare) a publicității (reclamei) vor fi în noile condiții serviciile de plasare și/sau difuzare a publicității prin intermediul mijloacelor cinematografice, video, rețelelor telefonice, telegrafice, telex, altor mijloace (cu excepția publicității exterioare, TV, internetului, radioului, presei periodice, tipăriturilor) (alin. (1) lit. c) al art. 291 din CF).
În cazul taxei pentru dispozitivele publicitare obiect al impunerii o va constitui suprafața feței (fețelor) dispozitivului publicitar pe care se amplasează publicitatea exterioară, cu excepția suprafețelor de până la 3 m2 ce conțin informații difuzarea cărora este obligatorie în conformitate cu legislația (alin. (1) lit. q) al art. 291 din CF).
Modificările la Codul vamal au drept scop anularea reglementărilor ce vizează comercializarea bunurilor sechestrate, confiscate sau abandonate în favoarea statului prin revenirea la practica anterioară aferent cărora Serviciul Vamal va asigura transmiterea acestora spre comercializare Serviciului Fiscal de Stat.
Proiectul mai prevede modificări la Legea nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative, care, în condiția aprobării în redacția autorului, vor aduce în concordanță prevederile legii menționate cu art. 7 alin.(1) subpct. 2) din Legea nr. 139/2007 asociațiilor de economii și împrumut, potrivit căruia AEÎ în funcție de categoria licenței deținute, pot oferi membrilor săi servicii de acceptare a următoarelor tipuri de depuneri de economii: la termen și la vedere. Astfel, având în vedere că acceptarea depunerilor de economii reprezintă una dintre activitățile de bază a AEÎ (similar băncilor), se consideră necesară completarea art. 6 lit. d) din Legea nr. 34/2024 cu o normă ce ar permite acestor entități acceptarea de depuneri de economii de la membrii săi în numerar nelimitat și respectiv, onorarea obligațiilor de plată față de aceștia.
Reiterăm, că prevederile proiectului urmează a fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2025.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
288 views
The date of publishing:
05 December /2024 08:00
Catalogul tematic
Politica bugetar-fiscală | Codul vamal
Tags:
Codul vamal | consultari publice | Taxa pentru dispozitivele publicitare | politica fiscală și bugetară
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.