News
Localitățile afectate de intemperii vor primi ajutor
Guvernul acordă ajutoare materiale celor 74 de localități din 6 raioane ale țării care au fost afectate de intemperiile înregistrate în perioada 25-26 iulie curent. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale și aprobată în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.
Astfel, din rezervele de stat vor fi oferite bunuri sub formă de materiale de construcții - 64 677 de foi ondulate de ardezie pentru acoperiș, dar și 493,2 m3 de cherestea, în sumă totală de 16 317, 8 mii lei.
Materialele, eliberate din cadrul Agenției Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, vor fi distribuite autorităților publice locale din raioanele Edineț, Soroca, Rîșcani, Dondușeni, Drochia și Hîncești, în vederea efectuării lucrărilor de reparație și de construcție a caselor de locuit, clădirilor administrative și culturale, care au fost afectate de ploile torențiale și rafalele de vânt puternice.
De gestionarea loturilor cu ajutoare materiale acordate localităților din nordul și centrul țării, afectate de condițiile meteorologice nefavorabile, se va ocupa, chiar începând de astăzi, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
709 views
The date of publishing:
28 July /2023 11:55
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.