News

Măsuri pentru creșterea numărului de potențiali beneficiari ai Programului „373”

Cabinetul de miniștri, în cadrul ședinței din 8 mai curent, a aprobat un șir de modificări la HG nr. 351/2023 pentru aprobarea Programului de stimulare a investițiilor „373”, care au drept scop ajustarea instrumentului utilizat în cadrul Programului - de compensare parțială a dobânzilor la creditele investiționale oferite de către bănci, la cerințele pieței. Suplimentar, în contextul implementării Programului, au fost identificate aspecte practice, prioritar de ordin tehnic, care au fost concretizate sau îmbunătățite.

 

Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, noțiunea de „credit investițional” va fi expusă în redacție nouă și va stabili că sub acesta se va subînțelege creditul acordat în cadrul Programului de către o entitate financiară parteneră beneficiarului, în monedă națională sau în valută străină, pentru: procurarea de mijloace fixe, echipamente și utilaje, inclusiv servicii și cheltuieli logistice, de instalare, de calibrare, de punere în funcțiune și de certificare a echipamentelor și/sau a utilajelor procurate în cadrul proiectului investițional solicitat, precum și pentru procurarea materiei prime și/sau a materialelor necesare procesului de producere/prestare a serviciilor a căror valoare nu va depăși 30% din valoarea proiectului investițional solicitat spre finanțare.

 

Creditul investițional va putea fi investit și în construcția și/sau reconstrucția/reparația rețelei inginerești pentru punerea în funcțiune a echipamentelor și a utilajului în cadrul proiectului; procurarea, construcția și/sau reconstrucția/reparația imobilelor/ spațiilor, inclusiv auxiliare, cu terenurile aferente, pentru activități legate de implementarea proiectului; procurarea tehnologiilor digitale și a programelor informatice pentru activități legate de implementarea proiectului investițional.

 

Totodată, HG nr. 351/2023 va stabili expres că nu sunt eligibile spre compensare conform Programului dobânzile aferente creditelor investiționale utilizate pentru finanțarea costurilor de bunuri și servicii ori cota-parte a acestora finanțate din resursele recreditare de stat; oricăror tipuri de pierderi; recreditării costurilor de leasing, a creditelor; costurilor de arendă sau locațiune a spațiilor/terenurilor; cheltuielilor administrative și a activelor circulante, cu excepția materiilor prime și a materialelor necesare procesului de producere/prestării serviciilor; cheltuielilor de remunerare a personalului, cu excepția cheltuielilor de remunerare a personalului implicat în construcția și/sau reconstrucția/reparația imobilelor/spațiilor, inclusiv auxiliare și/sau instalarea, punerea în funcțiune a echipamentelor/utilajelor/tehnologiilor digitale/programelor informatice etc.

 

Guvernul a susținut și extinderea expunerii maxime continue (valoarea maximă cumulativă a soldurilor creditelor acordate în cadrul Program unui beneficiar) de la 15 mil. lei la 40 mil. lei și excluderea limitării ce ține de solicitarea unei garanții financiare acordate de Fondul de Garantare a Creditelor (FGC) pentru creditele acordate și anume cota maximă de garantare de 80% din valoarea creditului.

 

Astfel, după cum a fost anunțat în cadrul prezentării proiectului, se urmărește creșterea numărului de potențiali beneficiari ai Programului prin alinierea condițiilor acestuia la condițiile Produselor de garantare administrate de FGC.

 

La situația din 22.02.2024, în cadrul Programului au fost acordate 242 credite la 212 beneficiari în valoare totală de cca 644 mil. lei. Valoarea totală a proiectelor investiționale este de 697 mil. lei, din care 44% sunt îndreptate în „Producția și furnizarea de energie”, 20% în „Transport și depozitare”, 18% în „Industria prelucrătoare”, 7% în „Agricultură, silvicultură și pescuit”, 4% în „Sănătate și asistență socială”.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

622 views

The date of publishing:

15 May /2024 08:00

Catalogul tematic

Noutăți fiscale

Tags:

dobânda | potential economic | beneficiar | activitate antreprenoriala

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon