SFS monitor

Modificări în CF privind componența venitului impozabil al organismelor de plasament colectiv alternative

 

Serviciul Fiscal de Stat informează că la data de 25 mai 2023 au intrat în vigoare modificările efectuate la Codul fiscal ce țin de componența venitului impozabil al organismelor de plasament colectiv alternative (OPCA), introduse prin Legea nr. 301/2022 pentru modificarea unor acte normative în scopul punerii în aplicare a Legii nr. 2 din 06.02.2020 privind organismele de plasament colectiv alternative.

 

Astfel, conform art. 18 lit. b) din CF în redacție nouă, în componența venitului impozabil se include „venitul de la activitatea societăților obținut de către membrii societăților și venitul obținut de către acționarii/ deținătorii de unități (titluri) emise de organismele de plasament colectiv”.

 

Principalele modificări țin de excluderea dintr-un șir de acte normative a textului „în valori mobiliare” din cuvintele ”organismele de plasament colectiv în valori mobiliare” și au drept scop extinderea categoriei de participanți profesioniști pe piața de capital odată cu constituirea și funcționarea OPCA de rând cu organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), definite și constituite conform prevederilor Legii nr. 171/2012 privind piața de capital.

 

Totodată, deși s-a efectuat în norma legală specificarea respectivă, regimul de impozitare al organismelor de plasament colectiv nu se modifică, deoarece potrivit art.63 alin.(4) din Codul fiscal, veniturile acestora se impozitează în modul general stabilit.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

742 views

The date of publishing:

29 May /2023 09:39

Catalogul tematic

Activitatea SFS

Tags:

venitul impozabil

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon