SFS monitor
Întîietatea informării sau „Diseminarea mesajelor” – posibilitatea de a fi informat la timp
- notificarea privind apropierea termenelor de achitare a obligaţiilor fiscale cu o informaţie exhaustivă la compartimentul dat;
- noutăţi fiscale care ţin de activităţile actuale şi relevante ale SFS;
- calendarul fiscal ce conţine informaţii despre termenele de prezentare a dărilor de seamă şi termenele de achitare a obligaţiilor faţă de buget, după categorii de contribuabili, cu referinţe la cadrul legal;
- buletinul informativ al actelor legislative şi normative adoptate în luna curentă şi cele care au fost adoptate anterior, dar vor intra în vigoare în luna următoare emiterii buletinului;
- înştiinţarea despre necesitatea depunerii declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală, prin care contribuabilului i se va aminti despre apropierea termenului de depunere a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală şi a prevederilor legale aferente depunerii (necesită autentificare);
- notificarea despre nedepunerea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală, prin care contribuabilul va fi înştiinţat despre nedepunerea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală, în cazul în care ultimul are obligaţia de a o prezenta (necesită autentificare);
- notificarea despre obligaţiile persoanelor fizice–cetăţeni faţă de buget, care va fi expediată după ce contribuabilul a depus declaraţia pe venit şi are înregistrate datorii sau supraplată la buget (necesită autentificare);
- notificarea privind declaraţia precompletată la impozitul pe venit pe perioada fiscală, care va informa persoana fizică despre declaraţia cu privire la impozitul pe venit şi urmează a fi depusă la Inspectoratul Fiscal de Stat (necesită autentificare).
- notificarea privind apropierea termenelor de achitare a obligaţiilor fiscale cu o informaţie exhaustivă la compartimentul dat;
- noutăţi fiscale care ţin de activităţile actuale şi relevante ale SFS;
- calendarul fiscal ce conţine informaţii despre termenele de prezentare a dărilor de seamă şi termenele de achitare a obligaţiilor faţă de buget, după categorii de contribuabili, cu referinţe la cadrul legal;
- buletinul informativ al actelor legislative şi normative adoptate în luna curentă şi cele care au fost adoptate anterior, dar vor intra în vigoare în luna următoare emiterii buletinului;
- notificarea privind neprezentarea dărilor de seamă care va conţine date privind dările de seamă (declaraţia privind T.V.A. şi declaraţia privind Accizele) care nu au fost prezentate în termenele stabilite de legislaţie (necesită autentificare);
- notificarea despre obligaţiile agentului economic faţă de buget, care va conţine cuantumul obligaţiei nestinse faţă de buget, înregistrate în sistemul de evidenţă a SFS la data notificării (necesită autentificare).
Monitorul fiscal FISC.md Nr.23 2015
Instituții:
Serviciul Fiscal de Stat
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
2784 views
The date of publishing:
20 January /2015 12:12
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
servicii publice | reformarea | modernizare | SFS
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.