News

Normele privind redresarea și rezoluția băncilor vor fi revizuite

Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor la Legea nr.232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor, elaborat de Banca Națională a Moldovei (BNM), în vederea ajustării mai multor prevederi care au fost identificate ca fiind necesare pentru a operaționaliza aplicarea competențelor de rezoluție, a clarifica unele aspect și a actualiza mai multe referințe juridice din aceasta. De menționat că proiectul a fost elaborat în cadrul asistenței tehnice oferite de experții Băncii Mondiale, precum și consultat cu Fondul Monetar Internațional.

 

 

Astfel, se propune introducerea unor noi competențe a BNM, în calitate de autoritate de rezoluție și anume, de a interzice băncilor să distribuie fonduri proprii, în cazul în care acestea încalcă cerința de amortizor combinat când acesta este luat în considerare în plus față de cerința minima de fonduri proprii și datorii eligibile, prevăzut la art.164 din Legea nr.232/2016. Această competență presupune introducerea unui nou indicator de referință - suma maximă distribuibilă, pe care urmează să o calculeze BNM, în calitate de autoritate de rezoluție și care este diferită de indicatorul similar prevăzut de Regulamentul cu privire la fondurile proprii ale băncilor şi cerinţele de capital aprobate prin Hotărârea BNM nr. 109/2018.

 

 

Totodată, în condițiile aprobării proiectului în redacția propusă, BNM va putea impune suspendarea obligațiilor de plată sau de livrare din orice contract la care banca este parte, în anumite condiții specifice, la o etapă premergătoare acțiunilor de rezoluție, ceea ce ar permite creșterea eficienței aplicării instrumentelor de rezoluție.

 

 

Proiectul presupune și revizuirea prevederilor din Legea nr. 232/2016 aferente instrumentului de rezoluție „banca-punte”. Astfel, conform modificărilor, capitalul social al băncii-punte va putea fi deținut nu doar de către Ministerul Finanțelor, dar și de către alte autorități publice, precum și Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar inclusiv, în comun, de către o autoritate publică, cum ar fi Ministerul Finanțelor și Fondul de garantare a depozitelor, în calitate de administrator al fondului de rezoluție bancară.

 

 

Se propune completarea Legii nr. 232/2016 cu prevederi ce au ca scop protecția potențialilor investitori obișnuiți de a investi în instrumentele de datorie emise de bănci în scopul respectării cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile (cerințe MREL), care prezintă un anumit grad de risc. Astfel, este prevăzută stabilirea unui prag minim de 50 mii euro pentru suma nominală a unui asemenea instrument, ceea ce ar duce la minimizarea sau excluderea completă a achiziției acestor instrumente de către investitorii neprofesioniști.

 

 

Propunerile cu privire la îmbunătățirea proiectului vor fi acceptate până la 30 octombrie curent.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

901 views

The date of publishing:

19 October /2023 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

rezoluţia băncilor

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon