News

Numărul salariaților în domeniul HoReCa a crescut în ianuarie-martie 2023 cu 33,5%

Numărul mediu al salariaților pe parcursul primului trimestru al anului 2023, comparativ cu ianuarie-martie anul trecut, conform datelor Biroului Național de Statistică, a fost aproximativ la același nivel. 

 

În perioada analizată cele mai semnificative creșteri au fost înregistrate în activitățile de cazare și alimentație publică – cu 33,5%; alte activități de servicii (activități ale organizațiilor patronale, sindicale, repararea calculatoarelor și altor articole personale, activități de servicii personale etc.) – cu 8,6%; informații și comunicații – cu 5,9%.

 

Cele mai semnificative descreșteri ale numărului mediu de salariați în primul trimestrul al anului curent, față perioada corespunzătoare ale anului 2022, s-au înregistrat în industria extractivă – cu 11,7%; tranzacții imobiliare – cu 10,5%; activități profesionale, științifice și tehnice – 8,3%.

 

Datele statistice oficiale demonstrează că în raport cu trimestrul IV al anului trecut, numărul mediu al salariaților a crescut cu 0,6%. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în activități de cazare și alimentație publică – cu 22,3%; comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor – cu 5,4%; informații și comunicații – cu 5,2%.

 

Cele mai semnificative descreșteri ale numărului mediu de salariați în primul trimestrul 2023, față de octombrie-decembrie 2022, s-au înregistrat în industria extractivă – cu 12,8%; tranzacții imobiliare – cu 6,8%; construcții – 5,3%.

 

BNS atenționează că datele cuprind unitățile din sectorul real cu 4 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare, indiferent de numărul de salariați.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Biroul Naţional de Statistică al RM | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1123 views

The date of publishing:

05 June /2023 07:58

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

horeca | salariul mediu brut | salariu mediu lunar

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon