News
Organul de control, în limitele competenței, va fi obligat să elaboreze planul de gestionare a situației de criză
Controalele de stat inopinate ar putea fi inițiate și în cazurile în care agenții economici s-au eschivat în mod intenționat de la un control planificat și vădit au împiedicat activitatea organului de control.
Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința din 6 martie curent proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (în domeniul controlului de stat asupra activității de întreprinzător).
Un alt temei suplimentar pentru inițierea controlului inopinat va fi și în cazul în care persoana sau obiectul necesită a fi controlate conform Planului de gestionare a situațiilor de criză. În acest sens, proiectul prevede completarea Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător cu prevederi noi despre planul de gestionare a situațiilor de criză.
Astfel, organul de control, în limitele competenței, va fi obligat să elaboreze planul de gestionare a situației de criză, în vederea înlăturării sau diminuării pericolelor și riscurilor identificate, asigurării și restabilirii nivelului necesar de siguranță, securitate și inofensivitate pentru produse, servicii, construcții sau alte bunuri (imobile sau mobile) care datorită evenimentelor excepționale, au fost identificate drept izvoare de risc sistemic major pentru mediu, viața, sănătatea sau proprietatea populației.
Planul de gestionare a situațiilor de criză va stabili expres:
- situația curentă cu identificarea pericolelor care au creat situația de criză și cauzele acestor pericole, precum și nivelul riscului a cărui prevenire, înlăturare sau diminuare până la o limită acceptabilă este dificilă;
- identificarea componenței grupului de gestionare a situațiilor de criză, care va include reprezentanții autorităților și instituțiilor vizate, experți și reprezentanții mediului academic și, după caz, reprezentanții mediului de afaceri, altor structuri sau entități relevante;
- măsurile și acțiunile necesare pentru gestionarea situațiilor de criză, cu identificarea termenelor pentru realizare și estimarea rezultatelor scontate;
- modul de informare a societății, agenților economici, consumatorilor sau grupurilor de risc;
- lista persoanelor și obiectelor care necesită a fi supuse controlului în cadrul realizării Planului de gestionare a situației de criză, scopul controlului și metoda de control. În situația în care nu poate fi identificată lista persoanelor, se va prevedea cu suficiente detalii categoriile de obiecte, cu specificarea bunurilor sau activităților desfășurate la aceste obiecte, la care urmează să se desfășoare vizite de control.
Grupul de gestionare a situațiilor de criză, creat în conformitate cu planul de gestionare a situațiilor de criză, va efectua încontinuu colectarea și evaluarea informației disponibile, identificarea variantelor posibile de acțiuni și măsuri pentru înlăturarea și/sau diminuarea efectivă și oportună a riscurilor pentru mediu, sănătatea, viața și proprietatea persoanelor. În funcție de evoluția crizei gestionate, grupul propune modificarea planului de gestionare a situației de criză, dacă este cazul.
În schimb, controlul inopinat ar putea să nu mai fie inițiat în cazul deţinerii informaţiilor/indiciilor, susţinute prin probe aflate în posesia organelor de control, altor instituţii de stat despre existenţa situaţiilor privind încălcarea prevederilor Legii nr.202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori, fiind propusă excluderea acestui temei din lista temeiurilor şi condiţiilor efectuării controalelor inopinate
Proiectul mai prevede oferirea dreptului agenților economici de a contesta direct în instanță actele sau rezultatele controlului în temeiul cărora se impun măsuri restrictive sau sancțiuni care au ca efect sistarea în tot sau în parte a activității de întreprinzător sau imposibilitatea practicării acesteia de către persoana supusă controlului.
În urma expertizei tematice efectuată în dialog cu reprezentanții mediului de afaceri și organele de control de stat a fost identificat un șir de disfuncționalități sistemice în implementarea prevederilor ce vizează efectuarea controlului de stat, dar și a modului de planificare, desfășurare și încheiere a acestuia, se menționează în nota proiectului. Totodată, proiectul este propus în contextul executării Dispoziției Guvernului nr. 108 din 25.07.2023 cu privire la reformarea sistemului de control de stat asupra activității de întreprinzător.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
666 views
The date of publishing:
07 March /2024 08:00
Catalogul tematic
Noutăți fiscale
Tags:
criza | gestionare | organ de control
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.