Panorama
Aproape jumătate din economiile din zona euro nu au înregistrat creştere economică în T2 2014 - PwC
Ne aşteptăm ca economia Germaniei să revină pe creştere în trimestrul trei, luând în calcul faptul că ultima contracţie s-a datorat unor factori conjuncturali - un prim trimestru foarte puternic şi o escaladare a situaţiei din Ucraina - în timp ce fundamentele economiei germane rămân puternice. Suntem mai puţin optimişti când vine vorba de celelalte ţări care formează "nucleul zonei" euro, a declarat economistul şef al PwC, Richard Boxshall.Efectul unei creşteri mai susţinute se vede deja în reducerea ratei şomajului în Spania, care a fost în descreştere continuă de la sfârşitul anului 2013. Rezultate la fel de bune sunt aşteptate şi în al treilea trimestru pentru cele mai multe ţări de la periferia zonei euro, ţinând cont şi de sezonul turistic foarte reuşit. Pe baza acestei analize, economiştii PwC au revizuit în scădere proiecţiile de creştere pentru zona euro în 2014, de la 1,1% la 0,8%, având în vedere slăbiciunile celor trei ţări din nucleul Eurozonei. În Statele Unite, perspectivele de creştere economice sunt optimiste, având în vedere că o creştere a ratei dobânzii de politică monetară a Rezervei Federale (FED) este aşteptată abia în 2015. Au existat îngrijorări în privinţa celei mai mari economii a lumii după rezultatele dezamăgitoare din primul trimestru, atunci când aceasta s-a contractat cu 0,5% faţă de ultimul trimestru al anului 2013 (sau cu 2,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut). Însă, această scădere a fost rezultatul unor factori conjuncturali cum ar fi iarna lungă şi foarte aspră, precum şi ajustările stocurilor firmelor. Creşterea estimată pentru cel de-al doilea trimestru a fost însă mult mai bună: 1% creştere faţă de trimestrul anterior şi o rată anualizată de creştere de 4,2%, susţinută în principal de consumul privat şi de o refacere a stocurilor.
Am anticipat în prognozele noastre această redresare şi ne menţinem estimarea privind o creştere economică de 2,1% în Statele Unite în 2014, care ar urma să se accelereze până la 3% în 2015. Excluzând ipoteza unor şocuri externe majore, ne aşteptăm ca FED să înceteze achiziţia de active şi programul de relaxare cantitativă până la sfârşitul acestui an. După care ne aşteptăm ca FED să înceapă un ciclu de creştere a ratei dobânzii de politică monetară din a doua jumătate a anului 2015, a conchis Richard Boxshall.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1301 views
The date of publishing:
11 September /2014 15:07
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
zona euro | crestere economica | PwC
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.