Panorama

Banca Rusiei va cumpăra zilnic până la 200 milioane dolari pentru refacerea rezervelor valutare

Banca Rusiei a anunţat joi că va începe să cumpere zilnic până la 200 de milioane de dolari, pentru refacerea rezervelor valutare, după ce în iarnă a intervenit masiv pe piaţă pentru susţinerea rublei, relatează MarketWatch. Instituţia va cumpăra zilnic între 100 şi 200 de milioane de dolari, dar a precizat că măsura nu are rolul să influenţeze valoarea rublei, afectată de scăderea preţurilor energiei şi sancţiunile occidentale. În urma informaţiei, rubla s-a depreciat la 49,9 unităţi pentru un dolar, depăşit pentru prima oară în acest an pragul de 49 de unităţi pentru un dolar. Banca centrală va cumpăra valută în fiecare zi, iar achiziţiile ar putea varia în funcţie de condiţiile din piaţă. Înainte de a permite fluctuaţia liberă a rublei, în noiembrie, banca centrală a încercat să susţină cursul prin vânzarea de valută din rezervele internaţionale ale Rusiei. În acest fel, rezervele valutare au scăzut la începutul acestui an la circa 385 de miliarde de dolari, de la aproximativ 510 miliarde de dolari în urmă cu un an.

via | www.mediafax.ro

1068 views

The date of publishing:

14 May /2015 18:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

banca | Rusia | dolar | rezerve valutare | rubla ruseasca

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon