Panorama
Exemplul Belgiei pentru independenţă energetică: cooperativele de energie regenerabilă la care oricine poate participa
Aceasta este o oportunitate pentru cetăţeni. Producţia de energie vine aproape de ei, a spus Dirk Vansintjan, coordonatorul Ecopower, o cooperativă belgiană de energie regenerabilă.Cooperativa, finanţată parţial de UE, încearcă să stimuleze investiţiile cetăţenilor în domeniul energiei regenerabile şi permite oricui să cumpere acţiuni şi, prin urmare, să devină un membru al proiectului. Ecopower are aproape 37.000 de membri, deţine 11 turbine eoliene, trei instalaţii hidroelectrice şi 270 de panouri solare.
Observăm un mare potenţial în acest model. Acesta încurajează acceptabilitatea, a spus Adrien Bullier, care lucrează în Agenţia Executivă a Comisiei Europene pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.Membrii care se angajează să facă parte din cooperativele de energie regenerabilă (REScoop) sunt motivaţi de dorinţa de a combate schimbările climatice şi încearcarea de a deveni “cetăţeni etici”, care îşi produc propria energie cu emisii reduse de carbon. Comisia Europeană a propus recent o serie de obiective referitoare la mediul climatic şi domeniul energetic pentru anul 2030, care include reducerea cu 40% a emisiilor de carbon, comparativ cu nivelurile din 1990, şi o ţintă de creştere de 27% a surselor de energie regenerabilă. Belgia s-a angajat la rândul său să reducă emisiile de carbon cu 80-95% până în 2050.
Comisia Europeană are o atitudine pozitivă faţă de producţia de energie în comun, întrucât astfel de iniţiative se bazează de obicei pe energia din surse regenerabile şi, prin urmare, contribuie la atingerea obiectivelor europene de SRE (surse regenerabile de energie) şi GES (gaze cu efect de seră), a spus Sabine Berger, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru energie, Günther Oettinger.Anul viitor, reprezentanţii guvernelor la nivel mondial se vor întâlni la Paris pentru conferinţa ONU COP21, cu scopul de a stabili un acord referitoar la reducerea nivelurilor de emisii de carbon pentru a evita creşterea temperaturii globale cu două grade Celsius.
Puterea comunitară trebuie să fie recunoscută ca o strategie-cheie pentru schimbările climatice, precum şi pentru dezvoltarea economică, socială şi locală, a spus Josh Roberts, un avocat al problemelor de mediu al ClientEarth.Cu toate acestea, cetăţenii se pot confrunta cu obstacole de reglementare sau financiare atunci când se angajează în lansarea unor proiecte de cooperare, regulile fiind diferite în fiecare ţără membră a UE. Pieţele energiei tind, de asemenea, să fie dominate de câţiva jucători mari şi stabili.
Proiectele de energie regenerabilă pot fi finanţate mai uşor în unele ţări decât în altele, a adăugat Vansintjan.
via www.zf.ro
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1587 views
The date of publishing:
07 July /2014 09:44
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
energie | Belgia | cooperare
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.