Panorama

Fitch: Reducerea taxei pe bănci va sprijini competitivitatea băncilor austriece

Planul Guvernului de la Viena de a reduce taxa pe bănci şi de a o lega de profituri ar trebui să îmbunătăţească competitivitatea sectorului bancar austriac faţă de rivalele europene şi să accelereze redresarea, dar generarea capitalului este încă modestă, se arată într-un raport al agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings. Guvernul de la Viena ar urma să anunţe modificarea taxei pe bănci, care va include probabil o taxă excepţională colectivă de un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari), în schimbul deducerii taxelor la nivel european din taxa percepută de Banca Centrală a Austriei, au anunţat recent surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Negocierile sunt în desfăşurare şi încă nu se ştie cum vor fi eşalonaţi cei un miliard de euro, care reprezintă în mare taxa pe activele băncilor timp de doi ani, au adăugat sursele. Fitch apreciază că taxa excepţională de un miliard de euro ar amâna efectiv impactul cu doi ani şi acţionarii se vor aştepta probabil la o creştere a profitului distribuit, ceea ce ar reduce beneficiile în privinţa capitalizării. Reducerea taxei pe bănci ar atenua presiunile privind profitabilitatea cu care se confruntă băncile austriece, mai ales că acest sector se concentrează din ce în ce mai mult pe piaţa internă, unde marjele de profit sunt în general scăzute. Schimbarea este importantă în special pentru UniCredit Bank Austria, deoarece planificatul transfer al operaţiunilor sale din Europa Centrală şi de Est (CEE) către banca mamă UniCredit SpA va reduce considerabil baza veniturilor, dar nu va afecta modul de calcul al taxei pe bănci. O taxă pe bănci mai scăzută nu va avea probabil un impact direct asupra ratingurilor de credit, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară. Erste Group Bank şi Raiffeisen Bank International (RBI) rămân de asemenea expuse la riscul ca statele din CEE să impună taxe ridicate. Guvernul Ungariei a redus taxa pe bănci (cea mai ridicată din Europa), în timp ce Parlamentul Poloniei a aprobat legea care prevede taxarea anuală cu 0,44% a activelor băncilor şi companiilor de asigurări, care va duce la buget 4,4 miliarde de zloţi (1,1 miliarde de dolari). Fitch avertizează că alte state din CEE ar putea adopta decizii similare. Băncile austriece, în special Bank Austria, Erste Group Bank şi Raiffeisen Bank International (RBI), sunt cei mai mari creditori ai fostelor state comuniste din Europa de Est şi au o prezenţă importantă inclusiv în România.

via | www.economica.net

1180 views

The date of publishing:

19 July /2016 16:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Fitch | reducerea taxei | banci | competitivitate | creditori

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon