Panorama

Liderul european care crede că euro înseamnă prosperitate

Numărul europenilor care nu mai doresc să folosească sau să adopte moneda euro este în creștere, pe fondul crizei economice care s-a agravat inclusiv din cauza uniunii monetare. Întrebat ce i-ar răspunde acestei categorii de populație din UE, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi sare în apărarea monedei europene. „Le-aș spune că euro este fundamentul viitorului nostru”, a declarat Mario Draghi, recent, într-un interviu acordat publicației franceze „Journal du Dimanche”. Șeful BCE spune că moneda euro este o victimă a uniunii monetare care are destule hibe:
„Euro este o monedă bună, care își îndeplinește pe deplin rolul, însă ea suferă din cauza faptului că uniunea noastră monetară este incompletă și imperfectă”.
Mario Draghi a mai precizat că liderii europeni trebuie să completeze această uniune monetară dacă ne dorim într-adevăr o stabilitate durabilă și o prosperitate a continentului european. Ce trebuie făcut în mod concret pentru a obține acest lucru? Potrivit președintelui BCE, „trebuie să facem progrese, în primul rând în ceea ce privește uniunea bancară și să finalizăm reformele și programele de reducere a deficitelor la care ne-am angajat”. Draghi a criticat „argumentele populiste” care susțin ieșirea unor state din zona euro. Oficialul bancar european spune că argumentul conform căruia, dacă renunță la euro, o economie națională ar profita automat de o devalorizare competitivă, așa cum era în vremurile bune, nu mai ține în situația economică actuală.
„Nimeni nu are de câștigat dacă toată lumea încearcă să-și devalorizeze moneda”,
a subliniat Mario Draghi. Acesta a mai adăugat că „drumul către prosperitate trece întotdeauna prin reforme și prin căutarea productivității și inovației”. Potrivit unor sondaje realizate anul trecut în statele din zona euro, 39% dintre nemți și-au exprimat dorința ca țara lor să renunțe la moneda unică. În același timp, pentru renunțarea la moneda europeană s-au declarat și 28% dintre italieni, 26% dintre francezi și 24% dintre spanioli. Iar în Cipru sentimentele anti-zona euro s-au accentuat puternic după criza economică acută pe care a suferit-o acest stat. Aproximativ două treimi dintre ciprioți spuneau, în primăvara acestui an, că ar prefera ca țara lor să părăsească uniunea monetară. Popularitatea monedei euro a avut de suferit nu doar în zona euro, ci și în afara acesteia. Ponderea populației care sunt de părere că adoptarea euro va avea un efect pozitiv asupra țării a scăzut simțitor, din 2007 până în 2013, în țări precum România, Polonia, Ungaria, Cehia și Bulgaria, conform datelor din Eurobarometrul Flash „Introducerea monedei euro în statele membre”, citate de guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) la o conferință internațională. Șeful BNR a afirmat că, în ultimii ani de după venirea crizei, avantajele adoptării euro au devenit mai puțin evidente, iar costurile mai vizibile.

via rnews.ro

1568 views

The date of publishing:

18 December /2013 13:40

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Euro | Europa | Mario Draghi | criza economica | uniunea monetară

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon