Justice sector
Patrimoniul succesoral: inventarierea bunurilor și obligațiilor
Inventarul patrimoniului succesoral (inventar) va cuprinde toate bunurile și toate obligațiile care intră în componența masei succesorale existente la momentul deschiderii moștenirii. Suplimentar, acesta va include și descrierea bunurilor care intră în componența masei succesorale, în măsura în care este necesară pentru stabilirea valorii acestora, precum și evaluarea bunurilor respective. La inventar pot fi anexate și documentele confirmative care atestă existența acestor bunuri și obligații în patrimoniul succesoral.
Astăzi, 1 decembrie, în „MO” a fost publicat și a intrat în vigoare Ordinul ministrului Justiției nr. 300 din 29 noiembrie 2022 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de efectuare a inventarierii patrimoniului succesoral (Regulament) care stabilește procedura de constatare și înregistrare a rezultatelor inventarierii (inventariere), precum și întocmirea inventarului.
Potrivit documentului, valoarea bunurilor se va stabili din declarațiile moștenitorului sau în baza actului de evaluare întocmit de către un evaluator. În situația în care inventarul este întocmit de către moștenitor sau, la solicitarea acestuia, de către un notar, o autoritate competentă sau un funcționar public competent, cheltuielile ocazionate de evaluare se achită de către moștenitor. În condițiile în care evaluarea se solicită de către un creditor al masei succesorale, cheltuielile vor fi suportate de către acesta.
Documentul stabilește expres că, inventarul nu reprezintă titlu de proprietate și nu constituie înscris constatator al creanțelor sau al obligațiilor. Întocmirea acestuia de către moștenitor nu este o recunoaștere a datoriei și nu întrerupe termenul de prescripție extinctivă care curge în folosul moștenitorului. Cu ocazia întocmirii inventarului de către moștenitor, acesta nu este obligat să recurgă la o somare a creditorilor masei succesorale pentru realizarea listei de obligații din cuprinsul inventarului.
Totodată, inventarul poate fi întocmit: de către moștenitor, cu condiția că este asistat de către un notar, o autoritate competentă sau un funcționar public competent; de notar, o autoritate competentă sau un funcționar public competent, la cererea moștenitorului; de notarul care desfășoară procedura succesorală, în cazurile prevăzute de lege; de executorul testamentar.
Inventarierea și întocmirea inventarului, după cum stabilește Regulamentul, se realizează de către moștenitor care poate decide ca acțiunile respective să fie realizate prin reprezentantul lui. Cheltuielile pentru efectuarea inventarului vor fi acoperite de către solicitant și suportate din masa succesorală. Se mai prevede că autoritățile, persoanele fizice și juridice vor elibera moștenitorului informația despre bunurile, drepturile și obligațiile defunctului în temeiul certificatului de calitate de moștenitor sau a certificatului de moștenitor.
Conform Regulamentului, moștenitorul, din inițiativă proprie sau la cererea unui creditor al masei succesorale, în termenul de inventariere stabilit de notar, va întocmi pe propria răspundere inventarul și îl va depune la notar. Totodată, autoritatea competentă sau funcționarul public competent, care va asista moștenitorul la întocmirea inventarului, poate fi oricare notar (altul decât cel care desfășoară procedura succesorală), administratorul autorizat, executorul judecătoresc, consulul, secretarul consiliului local, autoritatea tutelară competentă.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1558 views
The date of publishing:
16 December /2022 10:20
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
moştenire | Notar | bunuri
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.