SFS monitor
Persoanele fizice care au primit mijloace bănești prin serviciile poștale au declarat venituri de peste 29 mil.lei
Serviciul Fiscal de Stat utilizează mai multe surse de informații, inclusiv surse indirecte pentru a determina venitul impozabil al contribuabililor.
În acest context, SFS a examinat informația raportată de către furnizorii de servicii poștale referitor la persoanele fizice care, în perioada anului 2022, au primit mijloace bănești prin intermediul acestora.
Autoritatea menționează că măsurile aplicate față de contribuabilii identificați sunt parte a programului de conformare benevolă.
Urmare a aplicării acțiunilor de conformare față de persoanele fizice care au beneficiat de serviciile menționate supra, au fost declarate venituri în valoare de 29,3 mil. lei de către 179 de contribuabili și calculat impozit pe venit în sumă de 2,6 mil.lei. Mijloacele bănești provin din activități de prestare a serviciilor și comercializare de bunuri.
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii să respecte cerințele cadrului legal-normativ național și să se conformeze voluntar prevederilor legislației.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
690 views
The date of publishing:
16 November /2023 16:01
Catalogul tematic
Noutăți fiscale
Tags:
Activitate SFS
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.