SFS monitor
Precizările Serviciului Fiscal de Stat referitor la taxa de salubrizare
Serviciul Fiscal de Stat vine cu precizări referitoare la taxa de salubrizare, în contextul recepționării de către locuitorii mun. Chișinău a avizelor de plată corespunzătoare și a diverselor discuții din spațiul public pe marginea acestui subiect.
Astfel, menționăm că, taxa de salubrizare, de rând cu celelalte taxe locale, este reglementată de Codul fiscal și se aplică de către autoritățile administrației publice locale. Autoritatea deliberativă a administrației publice locale poate aplica toate sau numai o parte din taxele locale, în funcție de posibilitățile și necesitățile unității administrativ-teritoriale.
Subiecți ai impunerii sunt persoanele fizice înregistrate în calitate de proprietar al bunului imobil cu destinație locativă (casă de locuit, apartament), iar obiectul impunerii îl constituie numărul de persoane fizice înscrise la adresa declarată ca domiciliu.
Este important de menționat că, mecanismul de administrare al taxei pentru salubrizare, potrivit Codului fiscal, se stabilește de către autoritatea administrației publice locale.
Atât stabilirea perioadei fiscale, cât și stabilirea cotei taxei, a periodicității calculării obligațiilor fiscale aferente taxei, a generării avizelor de plată și expediere a acestora în adresa contribuabililor, a termenelor-limită de achitare a acesteia reprezintă condiții de administrare stabilite exclusiv de autoritatea administrației publice locale.
Calculul taxei pentru salubrizare, potrivit prevederilor Codului fiscal, se efectuează de către organele împuternicite de autoritatea administrației publice locale. Administrarea taxei pentru salubrizare se face de către serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor.
Avizele de plată la taxa pentru salubrizare se expediază de către serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor în adresa contribuabililor, cel târziu cu 15 zile înainte de survenirea termenului-limită de achitare stabilit de către autoritatea administrației publice locale.
Achitarea obligațiilor aferente taxei de salubrizare urmează să se realizeze la contul trezorerial de venituri al bugetului local al autorității administrației publice locale în raza de administrare a căreia se află bunul imobiliar cu destinație locativă, în care sunt domiciliate persoanele fizice.
Plata taxei pentru salubrizare poate fi efectuată on-line, prin intermediul Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice “MPay” și portalului www.sfs.md accesând:
Pentru achitarea în numerar, contribuabilii se pot adresa la ghișeele băncilor și oficiilor Î.S. “Poșta Moldovei”.
În cazul apariției unor întrebări suplimentare referitor la recepționarea avizelor de plată la taxa pentru salubrizare, precum și referitor la informația care se conține în acestea, recomandăm contribuabililor să se adreseze serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriei care a expediat avizul de plată.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1259 views
The date of publishing:
23 June /2023 13:52
Catalogul tematic
Taxele locale
Tags:
Taxe locale
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.