News
Programul de stat pentru crearea cadastrului bunurilor imobile: termenul de implementare, extins
Executivul, în cadrul ședinței din 25 septembrie curent, a susținut proiectul hotărârii de Guvern, elaborat de Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru, în comun cu IP „Cadastrul Bunurilor Imobile”, în temeiul prevederilor căruia termenul implementării Programului de stat pentru crearea cadastrului bunurilor imobile pentru 2019-2023 va fi extins până în anul 2026.
De menționat, că Programul este finanțat din mijloacele bugetului de stat, inclusiv cele formate din surse externe prevăzute în acest scop în Acordul de finanțare dintre Moldova şi Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului de înregistrare şi evaluare funciară, ratificat prin Legea nr. 240/2018. La finele anului 2023, urmare a examinării raportului de progres a fost constatat că din diferite cauze obiective (lipsa specialiștilor în autoritățile publice și la executanții lucrărilor, documentației de atribuire etc.) și subiective (gradul scăzut de pregătire a specialiștilor existenți), realizarea Proiectului nu va posibilă de executat în termenul aprobat.
Astfel, la etapa actuală rămân a fi executate lucrări cadastrale pentru înregistrarea primară masivă a proprietății private în circa 300 mii de loturi lângă casă și grădini, lucrări de delimitare a 150 mii de bunuri imobile proprietate publică, precum și corectarea a circa 50 mii de erori comise în procesul de transmitere în proprietate a terenurilor. În acest sens, întru asigurarea executării lucrărilor nefinalizate, a fost propusă prelungirea proiectului.
În opinia experților, urmare implementării proiectului vor fi asigurate: finalizarea cadastrării şi înregistrării primare masive a terenurilor şi a altor bunuri imobile din 490 de localităţi din mediul rural, pentru care nu au fost executate lucrările în etapele anterioare; îmbunătățirea calității datelor cadastrale prin corectarea erorilor comise în procesul atribuirii în proprietate a terenurilor; completarea şi actualizarea informației despre valoarea determinată în scopul impozitării a bunurilor imobile din localitățile urbane şi rurale.
Totodată, extinderea termenului de implementare a Programului, va asigura dezvoltarea sistemului informațional al cadastrului şi Registrului bunurilor imobile pentru asigurarea transparenței, veridicității şi actualității datelor cadastrale, precum şi eficientizarea serviciilor publice din domeniul înregistrării dreptului de proprietate şi grevărilor
Drept urmare, cadastrul bunurilor imobile va asigura și furnizarea către piața imobiliară, agenții economici, autoritățile publice centrale/locale a datelor veridice privind bunurile imobile.
Conform datelor oficiale, delimitarea proprietății publice a fost deja finalizată în 57 de unități administrativ-teritoriale, înregistrarea proprietății private - în 98 de localități, iar corectarea erorilor admise anterior a fost făcută în 252 de localități.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
804 views
The date of publishing:
27 September /2024 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
Impozitul pe bunurile imobiliare | Bunuri imobile | cadastru
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.