
În conformitate cu art. XX alin. (1) din Legea nr.60 din 23.04.2020 privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative, prin derogare de la prevederile Codului fiscal nr.1163/1997, contribuabilii au dreptul la deducerea oricăror donaţii, atît în formă monetară, cât și nemonetară, efectuate pe parcursul anului 2020 pentru combaterea infecţiei cu Coronavirus (COVID-19) la conturile bancare deschise de Ministerul Finanţelor în acest sens sau către instituţiile medico-sanitare publice.
Astfel, reieșind din cele expuse, entitatea are dreptul la deducerea sumei integrale a mijloacelor bănești transferate sub formă de donații pe parcursul anului 2020, pentru combaterea infecţiei cu Coronavirus (COVID-19), utilizînd drept document confirmativ la donaţiile făcute sub formă monetară, documentul de plată la conturile bancare deschise de Ministerul Finanţelor în acest sens sau către instituţiile medico-sanitare publice.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1960 views
The date of publishing:
11 June /2020 07:50
Catalogul tematic
Noutăți fiscale | Legislație fiscală | Administrare fiscală
Tags:
cheltuieli|donatie|mijloace banesti
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *