Questions and answers
(6.12.7.1) Cine sunt scutiţi de plata taxei de la posesorii de câini?
Potrivit art. 295 al Codului fiscal, de plata taxei de la posesorii de câini sunt scutiți:
- autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile;
- misiunile diplomatice şi alte misiuni asimilate acestora, precum şi organizaţiile internaţionale, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;
- Banca Naţională a Moldovei;
- proprietarii sau deţinătorii bunurilor rechiziţionate in interes public, pe perioada rechiziţiei, conform legislaţiei;
- subiecţii care desfăşoară activităţi conform cap. 103 din titlul II al Codului fiscal (persoane fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse de fitotehnie și/sau horticultură, și/sau de obiecte al regnului vegetal).
[Modificare operată în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu prevederile Legii nr.171 din 19.12.2019 Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 393-399 din 27.12.2019, în vigoare 01.01.2020]
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
802 views
The date of publishing:
23 September /2020 07:29
Catalogul tematic
Administrare fiscală | Taxele locale | Legislație fiscală
Tags:
taxa | scutire | taxa locala
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.