Questions and answers

În cazul în care persoana fizică procură mărfuri de la un magazin-depozit cu achitarea în numerar şi/sau prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar, este necesară eliberarea facturii fiscale?

 În conformitate cu prevederile art. 117 alin. (3) din Codul fiscal, pentru vînzarea cu amănuntul şi prestările de servicii în locurile special amenajate şi în cadrul comerţului electronic, cu plata în numerar şi/sau prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar, eliberarea facturii fiscale nu este obligatorie (cu excepţia cazurilor cînd este solicitată de cumpărător, dar nu mai târziu de ultima zi a lunii în care a avut loc livrarea), dacă sînt respectate următoarele condiţii:

   a) subiectul impozabil ţine evidenţa sumei primite şi achitate în numerar şi/sau prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar la fiecare punct comercial şi de prestări servicii cu utilizarea echipamentelor de casă şi de control, prin intermediul serviciilor băncilor, ale Întreprinderii de Stat "Poşta Moldovei", prin intermediul altor prestatori de servicii de plată. Înregistrarea prin echipamentul de casă şi de control se efectuează în momentul primirii sumei în numerar şi/sau achitării sumei cu instrument de plată fără numerar, cu excepţia sumelor achitate cu instrument de plată fără numerar în cadrul comerţului electronic. La sfîrşitul fiecărei zile de lucru, în registrul echipamentului de casă şi de control se înscriu datele raportului de închidere zilnică a echipamentului de casă şi de control;

    b) la sfîrşitul fiecărei zile de lucru, în documentaţia de evidenţă este înscrisă suma totală a TVA pe livrările efectuate, iar în documentul de evidenţă a valorilor materiale procurate se introduc datele din facturile fiscale care au fost achitate în numerar şi/sau prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar.

   Potrivit Clasificării unităților comerciale cu amănuntul, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 931 din 8 decembrie 2011 cu privire la desfășurarea comerțului cu amănuntul, magazin-depozit reprezintă unitate de comerţ care desfăşoară activitatea de depozitare şi comerţ cu materiale de construcţie (cherestea, articole de fier, cărămidă etc.) şi care dispune de suprafeţe funcţionale (terenuri, şuri, depozite) pentru păstrarea mărfurilor şi încăperi spre expunerea acestora şi efectuarea operaţiunilor de casă la vînzarea mărfurilor.

    Prin urmare, în cazul în care persoana fizică la procurarea mărfurilor de la un magazin-depozit cu achitarea în numerar şi/sau prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar solicită factura fiscală, furnizorul are obligația eliberării acesteia, dar nu mai târziu de ultima zi a lunii în care a avut loc livrarea.

   [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 257 din 16.12.2020, în vigoare de la data 01.01.2021.]

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1632 views

The date of publishing:

22 February /2021 07:55

Catalogul tematic

Legislație fiscală | Persoana fizică | Factura fiscală

Tags:

persoana fizică | depozite | magazine | factura fiscală

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon