News
Republica Moldova trece la ora de iarnă
Sâmbătă, 28 octombrie, spre duminică 29 octombrie, Republica Moldova trece la ora de iarnă 2023. Astfel, acele ceasornicului vor fi transferate cu o oră înapoi, ora 04.00, devenind, respectiv, ora 03.00. Ora este schimbată în fiecare an, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie. Schimbarea orei se efectuează concomitent cu statele membre ale Comunităţii Europene, anunță Guvernul.
În acest context, informăm contribuabilii și despre obligativitatea trecerii ceasurilor echipamentelor de casă și de control cu memorie fiscală/imprimantelor fiscale (ECC/IF) la ora de iarnă până la 20 noiembrie 2023.
Conform prevederilor pct. 7 sbp. 3) lit. e) din Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă şi de control pentru efectuarea decontărilor în numerar şi/sau prin alt instrument de plată, aprobat prin HG nr. 141/2019, contribuabilii sunt obligați să utilizeze echipamentele de casă și de control/imprimantele fiscale (MCC/IF) în stare de funcționare. Una din cerințele în care ECC/IF se consideră în stare bună de funcționare este dacă imprimă pe documente data calendaristică curentă şi timpul cu deviere maximă de 15 minute de la timpul real (excepţie făcând devierea cu o oră în perioada de trecere de la ora de vară/iarnă la ora de iarnă/vară, care nu va depăşi data de 20 noiembrie / 20 aprilie a anului în curs).
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
925 views
The date of publishing:
27 October /2023 15:50
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
ora de iarna
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.