News

Sancțiuni pentru fapte ce vor avea ca efect diminuarea resurselor bugetului Uniunii Europene

Prin completarea Codului penal al RM (CP) cu noi prevederi, prevăzute în proiectul de lege înregistrat în Parlament, va fi instituit cadrul normativ consolidat în partea ce tine de combaterea conduitei frauduloase cu impact asupra veniturilor, cheltuielilor și activelor ce formează bugetul general al Uniunii Europene.

 

Astfel, în condițiile aprobării proiectului în redacția autorului, art. 244 din CP va fi completat cu trei alineate noi (alin.3-5), care vor prevedea că fapta exprimată prin oricare dintre următoarele modalități, având ca efect diminuarea resurselor bugetului UE sau ale bugetelor instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor UE înființate în temeiul tratatelor sau ale bugetelor gestionate sau monitorizate direct sau indirect de acestea, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile:

 

a) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete;

b) neprezentarea cu buna știință a unor informații cerute potrivit prevederilor legale;

c) utilizarea necorespunzătoare a unui beneficiu obținut în mod legal;

 

se va pedepsi cu amendă în mărime de la 5000 la 7000 u.c. sau cu închisoare de până la 4 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita о anumita activitate pe un termen de pana la 5 ani. În cazul persoanei juridice amenda poate constitui mărimea de la 10000 la 16000 u.c. cu privarea de dreptul de a exercita о anumita activitate.

 

Conform proiectului faptele prevăzute supra care vor cauza daune în proporții mari se vor pedepsi cu amendă în mărime de la 8000 la 11000 u.c. sau cu închisoare de la 3 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita о anumita activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridic - cu amendă de la 16000 la 20000 u.c. cu lichidarea persoanei juridice.

 

Totodată, faptele de mai sus, inclusiv cele prevăzute1 la alin.(1)-(2) al art. 244 din CP, săvârșite de un grup criminal organizat sau de о organizație criminală ori în favoarea acestora se propune a fi pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 17000 la 20000 u.c. si cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita о anumita activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar persoana juridică - cu amendă în mărime de la 40000 la 60000 u.c. cu privarea de dreptul de a exercita о anumita activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

 

De menționat, că proiectul prevede punerea în aplicare a noilor prevederi din data publicării în Monitorul oficial.

-------------------

Codul penal nr.985/2002

 

Articolul 244. Evaziunea fiscală a întreprinderilor,

                        instituţiilor şi organizaţiilor

(1) Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor prin includerea intenţionată în documentele contabile, fiscale şi/sau financiare, inclusiv în cele electronice, a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile care nu au la bază operaţiuni reale ori care au la bază operaţiuni ce nu au existat, fie prin tăinuirea intenţionată a unor obiecte impozabile, acte contabile, fiscale şi/sau financiare, dacă suma cumulativă a impozitului, taxei prevăzute de Codul fiscal, contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii sau primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală aferente unui an fiscal depăşeşte 50 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărîrea de Guvern în vigoare la momentul săvîrşirii faptei,

se pedepsește cu amendă în mărime de la 9000 la 13000 de unități convenționale sau cu închisoare de până la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 15000 la 20000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Aceeaşi acţiune:

b) dacă suma cumulativă a impozitului, taxei prevăzute de Codul fiscal, contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii sau primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală aferente unui an fiscal depăşeşte 100 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărîrea de Guvern în vigoare la momentul săvîrşirii faptei,

se pedepsește cu amendă în mărime de la 13000 la 20000 de unități convenționale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 20000 la 40000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

50 views

The date of publishing:

23 January /2025 07:55

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

codul penal | Sancţiuni | fonduri europene

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon