
News
Schimb de date în scopul verificării declarațiilor de avere
Parlamentul a ratificat Tratatul internațional privind schimbul de date în scopul verificării declarațiilor de avere.
Tratatul se bazează pe cinci principii fundamentale: schimburile administrative de date trebuie să fie limitate la scopul verificării declarațiilor de avere; cooperarea voluntară; aplicabilitatea la un spectru variat de sisteme de declarare; schimburile de date trebuie să fie limitate la restricțiile legale aplicabile atât părții solicitante, cât și părții solicitate, precum și protecția și confidentialitatea datelor.
Astfel, în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Tratat, Republica Moldova desemnează Autoritatea Națională de Integritate în calitate de punct național responsabil de realizarea schimbului de informații privind declarațiile de avere, prevăzute de Tratatul nominalizat.
După cum se menționează în nota proiectului, scopul Tratatului constă în prevenirea și combaterea corupției prin asigurarea unui schimb administrativ direct de informații privind declarațiile de avere între Părțile semnatare la Tratat. Tratatul se va aplica schimburilor de informații indiferent de faptul dacă sistemul de declarare al Părții solicitate include aspecte identice referitoare la informațiile financiare sau la interesele personale, acoperă aceleași categorii de declaranți, utilizează aceleași proceduri pentru verificarea veridicității declarațiilor sau prevede aceleași consecințe ca și sistemul de declarare al Părtii solicitante.
Tratatul va intra în vigoare în termen de 30 de la data depunerii a cel puțin trei instrumente de ratificare, acceptare sau aprobare. Până la momentul intrării sale în vigoare, Tratatul poate fi aplicat provizoriu de statele care 1-au semnat, prin formularea unei declarații în acest sens cu ocazia semnării.
Tratatul nu va implica angajamente financiare suplimentare din partea Republicii Moldova in vederea implementarii dispozitiilor acestuia.
De asemenea, a fost aprobat în lectura a doua și un proiect de lege ce oferă inspectorilor de integritate pârghii suplimentare în procesul de efectuare a controlului averii și intereselor personale. Astfel, inspectorul de integritate va avea competența de a dispune încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu și de a aplica interdicția de a ocupa anumite funcții, în cazul în care se constată o diferență substanțială între veniturile obținute legal, cheltuielile realizate și averea dobândită.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
274 views
The date of publishing:
28 February /2025 07:55
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
tratat international | declarația de avere și interese personale
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.